* Neven Hrupec își reia mandatul la Brăila cu un succes de moral * junioara de 17 ani, Mihaela Mihai, a debutat cu dreptul în Liga Florilor la HC Dunărea
Conform calculelor hârtiei, HC Dunărea s-a impus la scor, 31-23, pe terenul penultimei clasate din Liga Florilor, Știința București. Doar în primele 11 minute jocul a fost echilibrat, în rest inițiativa a aparținut echipei brăilene. Kurtovic a deschis scorul, Boljevic a egalat la 1-1, apoi a urmat o serie de două reușite ale echipei gazdă, astfel că în minutul 5 Știința conducea cu 3-1. Formația gazdă a mai condus cu 4-3 și 6-5. HC Dunărea a egalat la 6-6, după golul marcat de Rodrigues, iar după o serie de trei reușite, gruparea de la Dunăre conducea cu 9-6, în minutul 16. Două minute mai târziu, HC Dunărea avea un avans de patru lungimi, 11-7, diferență care s-a regăsit pe tabelă și la finalul primelor 30 de minute, 16-12.
Echipa antrenată de Neven Hrupec a marcat în partea secundă prin Kurtovic și în minutul 32 avea cinci goluri avantaj, 17-12. Kurtovic și noua achiziție, Mihaela Mihai, au fost în zi de grație, Pessoa s-a remarcat de asemenea prin câteva intervenții precise, iar HC Dunărea a controlat autoritar jocul desfășurat în sala Rapid. Formația brăileană a marcat aproape la fiecare atac iar diferența dintre cele două adversare s-a mărit în favoarea Brăilei, la opt goluri, 31-23, în minutul 59, scor care s-a menținut până la finalul jocului. După acest meci HC Dunărea se menține pe locul al 7-lea în clasamentul Ligii Florilor.
La această partidă, în afară de Kanaval șI Udriștoiu, Neven Hrupec nu le-a putut avea în lot pe Șerban și Da Rocha, iar în minutul 8 s-a accidentat și Quintino.
Pentru HC Dunărea au marcat Kurtovic 10 goluri, Mihai 6, Tamires 5, Rodrigues 5, Araujo 3, Quintino 1, Sazdovska 1. Din lot au făcut parte și au evoluat portarii Pessoa și Caraman și jucătoarele de câmp Jacobsen, Balog, Coteț, Epureanu, Lascateu, Sandu.