Victorie lejeră pentru HC Dunărea, 26-31, în deplasare la HC Zalău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie lejeră pentru HC Dunărea, 26-31, în deplasare la HC Zalău

* după 16 etape, formația brăileană se află la doar 2 puncte distanță de podiumul Ligii Florilor * echipa brăileană pleacă de la Zalău în Franța * sâmbătă va juca în EHF European league cu Chambray Touraine Handball * indiferent de rezultat, HC Dunărea este calificată în sferturile de finală ale competiției europene

 

HC Dunărea a bifat cel de al 12-lea succes, 26-31, în deplasare, la HC Zalău și după 16 etape are 37 de puncte, cu 2 mai puțin decât echipele de pe locul al 2-lea și al 3-lea, Rapid București, respectiv Gloria Bistrița Năsăud. Astfel că lupta pentru podium rămâne deschisă.

Prima repriză a fost oarecum echilibrată în prima ei jumătate, după care, fără să forțeze, formația pregătită de Jan Leslie a făcut legea în teren.

Lazic (min. 2), de la HC Zalău, a marcat pentru 1-0 însă în minutul următor Gonzalez a restabilit egalitatea. Toth a adus din nou echipa gazdă în avantaj, 2-1, dar formația brăileană a reușit imediat să egaleze, 2-2, prin Quintino. Tot Quintino a egalat și la 3-3 iar în minutul 7, după golul marcat de Kanaval, HC Dunărea a condus pentru prima dată în acest meci, 3-4. Jocul a continuat în aceeași notă de echilibru și s-au mai consemnat trei egalități, ultima la 6-6, în minutul 13. Echipa pregătită de Jan Leslie a marcat de trei ori la rând, prin Liscevic și Kanaval, de două ori, și s-a distanțat la trei lungimi, 6-9, de adversara sa. HC Zalău s-a apropiat la un gol, 8-9, în minutul 18, însă echipa brăileană a refăcut decalajul de trei goluri, 10-13, în minutul 23, ba mai mult, s-a distanțat la patru lungimi, 10-14, în minutul 26.

Formația pregătită de Gheorghe Tadici nu a renunțat la a scoate un rezultat bun și în doar 3 minute s-a apropiat din nou la un gol, 14-15. Quintino a marcat și HC Dunărea avea două lungimi avans la pauză, 14-16.

Repriza a doua a fost controlată de echipa brăileană, iar diferența de scor spune acest lucru. HC Dunărea a avut patru goluri avantaj, 16-20, în minutul 36 și același declalaj s-a consemnat pe tabelă și în minutul 43, 18-22. Formația brăileană a condus 23-28, în minutul 53, când a înscris Gomes da Rocha și avea un avantaj de șapte goluri, 24-31, în minutul 57. Stamin a marcat ultimul gol al partidei iar HC Dunărea s-a impus 26-31.

HC Dunărea a plecat de la Zalău direct în Franța urmând ca sâmbătă, de la ora 21.00, să joace în ultima etapă din Grupa B a EHF European League cu Chambray Touraine Handball. Cu un succes în acest ultim joc HC Dunărea se califică în sferturile de finală ale competiției europene, de pe primul loc în grupă.

Pentru HC Dunărea au marcat: Quintino 6 goluri, Kanaval 5, Gonzalez 5, Gomes da Rocha 4, Liscevic 4,  Venancio 3, Zivkovic 1, Jezic 1, Popa 1, Mohamed 1.

Elena Șerban a avut 9 intervenții, Paula Teodorescu 4 intervenții.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro