• Laura Surdu, Claudia Stroe şi Sara Hodiş au fost principalele marcatoare ale echipei pregătite de profesorul Viorel Alexandru • pentru handbalistele junioare III brăilene urmează derby-ul cu United Galaţi
A început Campionatul Naţional de handbal pentru juniori III, iar în prima etapă a gupei B, din care fac parte 10 echipe, LPS Brăila a câştigat la scor, 34-5, partida cu CSS Medgidia. După cum o arată şi scorul, meciul a fost la discreţia handbalistelor brăilene pregătite de profesorul Viorel Alexandru. Principalele marcatoare ale formaţiei brăilene au fost Laura Surdu cu 8 goluri, secondată de Claudia Stroe şi Sara Hodiş, ambele cu câte 6 reuşite. De menţionat faptul că pe lista marcatoarelor şi-a trecut numele şi portarul Daria Ene care a înscris de trei ori din poartă în poartă.
“A fost un meci la discreţia noastră şi consider că a fost binevenit în perspectiva derby-ului cu United Galaţi pe care îl vom juca duminică, 24 septembrie, de la ora 13.00, pe teren propriu. Campionatul este abia la început dar eu consider că obiectivul nostru, accederea la turneul semifinal, este unul pe care îl putem îndeplini”, ne-a declarat profesorul Viorel Alexandru.
Duminică, în etapa a doua LPS Brăila va juca pe teren propriu, de la ora 13.00, cu principala contracandidată la primul loc în grupa B, United Galaţi.
Pentru LPS Brăila au marcat Laura Surdu 8 goluri, Sara Hodiş 6, Claudia Stroe 6, Andra Nistor 5, Adelina Iordache 3, Daria Ene 3, Andreea Surdu 2, Mădălina Toma 1. Din lot au mai făcut parte portarii Alexandra Perianu, Nicoleta Petre, ambele componente ale lotului naţional de cadete, iar Petre este cooptată şi la Centru Naţional Olimpic de Excelenţă Braşov, Daria Ene şi jucătoarele de câmp, Anca Popescu, Mădălina Mănăilă, Melania Marin, Marina Şişu, Violeta Săbăduş, Denisa Ion.
Din grupa B fac parte echipele United Galaţi, LPS Brăila, Danubius Călăraşi, CSS Galaţi, Axiopolis Sport Cernavodă, SC Piticu 2013 Feteşti, CSS 1 Constanţa, LPS I. Balas Soter Buzău, CSS Medgidia, CS Ovidiu, aceasta fiind ordinea în clasament după prima etapă.
Primele trei clasate din fiecare grupă se califică la turneul semifinal.