Selecţionerul echipei feminine de handbal a României, suedezul Tomas Ryde, a declarat că meciul cu Brazilia, de la Campionatul Mondial din Danemarca, a fost unul de cel mai înalt nivel, relatează AGERPRES.
Cea mai bună jucătoare a meciului
„Sunt bucuros pentru victorie. Cred că a fost un meci intens, care s-a jucat la cel mai înalt nivel. Am avut un debut foarte bun de meci, am avut o structură foarte bună, iar echipa a fost extraordinară în prima repriză", a declarat Ryde după victoria cu 25-22 în faţa campioanei mondiale en titre. „Aveam nevoie să continuăm aşa, nu renunţăm niciun moment şi am încercat să ne pregătim bine şi pentru repriza a doua. Amorim mai ales a fost foarte periculoasă şi am încercat să o blocăm. Am jucat cu o apărare 5-1, iar Paula (Ungureanu, n. red.) a făcut cel mai bun meci al său", a mai spus Ryde.
La rândul său, centrul Eliza Buceschi a avut cuvinte de consolare pentru învinse: „Apreciez jocul echipei Braziliei şi poate nu e tocmai corect că pleacă acasă după prima sa înfrângere, mai ales că noi am pierdut trei meciuri până acum". „Am vorbit mult înaintea acestui meci, am pus toată puterea şi toată inima în acest meci", a subliniat Buceschi.
Dacă portăriţa Paula Ungureanu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului, din echipa Braziliei cea mai bună a fost Mayssa Pessoa, portarul echipei CSM Bucureşti.
După trei eşecuri consecutive
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins surprinzător Brazilia, campioana en titre. România, care venea după trei eşecuri consecutive, 18-26 cu Spania, 22-26 cu Norvegia şi 27-30 cu Rusia, a făcut cel mai bun joc al său de până acum şi a eliminat campioana mondială, câştigătoarea Grupei C. Totodată, tricolorele şi-au asigurat calificarea la unul din turneele preolimpice pentru JO de la Rio, de anul viitor.
Echipa antrenată de Tomas Ryde a fost cea care a condus jocul de la un capăt la altul, reuşind să menţină un ritm fără căderile cu care ne-a obişnuit în partidele precedente.
România a deschis scorul (1-0), Brazilia a reuşit să puncteze de două ori la rând (1-2), dar apoi au urmat două goluri ale echipei noastre (3-2), care nu a mai fost condusă până la final. România s-a desprins mai întâi la 5-3, apoi avantajul a crescut la 9-6 şi 11-7, pentru ca la pauză diferenţa să fie de cinci goluri în favoarea echipei României, 13-8, după un gol marcat de Cristina Neagu în ultima secundă.
Următorul adversar: Danemarca
La reluare, Brazilia a început cursa de urmărire şi s-a apropiat la două goluri, 15-13 (38). România a rezistat presiunii şi s-a distanţat din nou la cinci goluri, 20-15 (44), după trei reuşite consecutive. Brazilia a marcat patru goluri la rând (20-19, min. 51), dar România a replicat în forţă, printr-o „dublă" semnată de Ada Nechita (22-19). Sud-americancele au mai venit o dată la un gol, 22-21 (58), dar Buceschi a scos o aruncare de la 7 metri, Brădeanu a transformat, iar apoi Nechita a închis conturile. România a câştigat cu 25-22 şi a produs surpriza optimilor de finală ale competiţiei.
Următoarea adversară a României va fi chiar echipa gazdă, Danemarca, victorioasă în optimi în faţa Suediei cu 26-19. Danezele au ocupat locul al treilea în Grupa A, cu şase puncte, după 30-21 cu Japonia, 32-20 cu Tunisia, 29-20 cu Serbia, 22-29 cu Ungaria şi 21-23 cu Muntenegru.
Meciul Danemarca - România se va juca miercuri 16 decembrie, la Herning, de la ora 21.45 (ora României).