• formația pregătită de Nicușor Baldovin s-a impus cu 2-0 în partida cu Hamnagia Baia și s-a distanțat la 3 puncte de locurile direct retrogradabile
Viitorul Ianca a reușit să câștige, scor 2-0, partida de pe teren propriu cu Hamangia Baia și începe să viseze frumos. Cu 18 puncte acumulate, echipa pregătită de Nicușor Baldovin se menține pe locul al 4-lea, în turneul play-out din Seria a II-a a Ligii a III-a, având în acest moment 3 puncte distanță față de cele două locuri retrogradabile.
Echipa gazdă a avut prima șansă de a deschide scorul în minutul 20, dar mingea șutată de Mădălin Calu a fost reținută de portarul oaspeților. Cheleș (min. 21) a șutat pe lângă poartă. Presiunea formației din Ianca asupra careului advers a crescut și în minutul 38 Mădălin Calu a trimis mingea, cu capul, din 6 metri, în transverală. La faza următoare, Cheleș a țintit bara, Mădălin Calu a interceptat mingea, a centrat în fața porții și Filip Dima a deschis scorul, 1-0. În primul minut de prelungire al primei reprize, Marius Coman a marcat pentru 2-0, după o pasă foarte bună a lui Mădălin Calu.
Viitorul Ianca nu a lăsat garda jos nici în repriza a doua, însă în această parte a meciului elevii lui Nicușor Baldovin au fost preocupați să păstreze rezultatul de pe tabelă.
Hamangia Baia a avut o șansă de a marca golul de onoare în minutul 69, dar mingea șutată de Stoian a fost prinsă de portarul Gabor. Și Viitorul a irosit o ocazie de a se distanța la 3-0 prin Filip Dima, care a trimis mingea în plasa laterală.
Cu toate că repriza a doua a fost prelungită cu 7 minute, nimic nu s-a mai schimbat pe tabelă iar Viitorul Ianca s-a impus meritat cu 2-0.
Viitorul Ianca: Gabor – M. Tudor (min. 94: Brăilă), Defta, M. Moroianu, Păvălache – Trandafir (min. 94: Stoica), Neicu, F. Dima, Cheleș (min. 75: Naiman) – M. Calu (min. 91: G. Oprea), M. Coman (min. 94: Comșa).