• formația brăileană s-a impus cu 34-21 • pentru moment, ocupă locul al doilea în Liga Florilor
HC Dunărea a obținut un succes clar, 34-21, pe teren propriu, în partida cu HC Zalău contând pentru etapa a 3-a a turului Ligii Florilor.
Doar 20 de minute a rezistat echipa lui Tadici în Polivalenta brăileană. Au urmat 40 de minute în care HC Dunărea a “defilat” spre o victorie la scor.
Prima repriză a fost echilibrată până în minutul 19. Partida a început într-un ritm alert. HC Zalău la marcat primul gol prin Toth, HC Dunărea a egalat prin Araujo în minutul 3, apoi au urmat alte patru egalități, ultima la 5-5. Popa a înscris pentru 6-5 iar golul următor al lui Gonzalez a făcut ca echipa gazdă să se distanțeze la două lungimi, 7-5, în minutul 11. A fost 8-6 pentru HC Dunărea în minutul 13 dar egalitatea s-a restabilit din nou, 8-8, în minutul 16. A fost 9-9, 10-10 și o perioadă de patru minute în care nu s-a mai înscris. De la acest scor, înregistrat în minutul 19, HC Dunărea a controlat autoritar jocul și a înscris de șapte ori la rând, ultima dată la 17-10, prin Lupei. Stamin a marcat pentru HC Zalău, Gonzalez pentru formația brăileană iar la pauză formația pregătită de Costică Buceschi conducea cu 18-11.
Repriza a doua nu a avut istoric. HC Dunărea a jucat foarte bine și și-a creat un avantaj de 14 goluri, 34-20, în minutul 59.
Formația lui Tadici a reușit să mai înscrie un gol prin Bujor, iar HC Dunărea s-a impus cu 34-21, succes care pentru moment îi asigură locul al doilea în clasamentul Ligii Florilor.
Trebuie remarcat faptul că, pe lângă apetitul ofensiv al grupării brăilene, un rol decisiv în obținerea acestui rezultat l-au avut portarii Elena Șerban cu 11 parade și Kira Trusova cu 10 intervenții.
Pentru HC Dunărea au marcat: Zivkovic 5 goluri, Gonzalez 5, Popa 4, Araujo 4, Liscevic 3, Lupei 3, Kanaval 2, Severin 2, Udriștioiu 2, Quintino 1, Balog 1, Schmeltzer 1, Mohamed 1.