Partida nu a fost însă prea uşoară pentru gazde deoarece ele au fost lipsite de aportul centrului Mihăiţă Muşat, însă până la urmă brăilenii au reuşit să câştige la limită disputa din această etapă şi să se menţină pe locul secund în grupă.
Cel mai prolific jucător al LPS-ului a fost Alexandru Brătianu, autor a şase goluri, dar şi cel mai bun handbalist al gazdelor în opinia antrenorilor Meca şi Ciochia.
"A fost un meci extrem de greu, dar jucătorii noştri s-au mobilizat exemplar şi au bifat un nou succes, unul foarte foarte important pentru că am făcut deja un pas spre turneul semifinal. A fost un efort conjugat al handbaliştilor, dar şi al antrenorilor de la catedra de handbal. Noi formăm un colectiv unit, aşa se explică prezenţa profesorului Ciochia alături de această echipă, pe care o antrenez eu şi cu Mădălin Castalov. Urmează două turnee, cel de-al doilea va fi organizat de Brăila şi atunci vom parafa calificarea în faza următoare a competiţiei", a declarat Sorin Meca.
Astăzi, LPS Brăila joacă în deplasare la LPS Buzău.
LPS Brăila a evoluat în următoarea alcătuire: Epure - Olteanu, Sărăcilă, Leţu, Nichifor, Brătianu, Ieremia.