Astăzi, de la ora 17.30 vor avea loc cele 21 de meciuri care vor stabili tot atâtea echipe promovate în Liga a III-a.
Într-unul dintre ele, pentru accederea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării va fi angrenată şi campioana judeţului Brăila, Victoria Traian.
Formaţia din Traian va evolua pe stadionul Petrolul din Berca în compania campioanei judeţului Ilfov, Rapid Feteşti.
"Mergem să învingem. Dacă tot am ajuns până aici trebuie să mergem până la capăt. Ştiu că va fi un examen greu, dar suntem pregătiţi pentru a-l trece cu bine, avem şi tot lotul valid şi sper să ne îndeplinim obiectivul, promovarea în Liga a III-a", a declarat telefonic Nicuşor Abăseacă, primarul comunei Traian.
Pentru acest meci, antrenorul Emil Caţaros va miza probabil pe o formaţie în care tinereţea să se împletească cu experienţa, lotul fiind alcătuit din următorii jucători: Constandache, Filip, Lupaşcu, Mitrea, Apostu, Mihăilă, Iorga, Spătaru, Anghel, Gagu, Huţu, Vioreanu, Martinescu, A. Stan, Barbu, L. Constantin, Veber, P. Olmazu.
Pentru promovare se joacă şi la Ianca
Tot astăzi, pe stadionul "Ştefan Vrăbioru" din Ianca îşi vor disputa întâietatea de a ajunge în Liga a III-a campioanele judeţelor Vrancea şi Tulcea, "Energia Vulturu" şi respectiv "Unirea Casimcea".
Meciul de la Ianca este organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Brăila.