Gazdele partidei au avut o evoluţie bună în acest debut de sezon competiţional cu o singură excepţie, cea din partida de pe teren propriu cu Victoria Cazasu, însă valoarea lotului, în care se regăsesc jucători cu experienţă precum Băndărică sau Mihăiţă Stoian le conferă şanse mari de a stopa şirul de victorii al lideriei actuale, Recolta Tufeşti, grupare care la rândul ei beneficiază de aportul câtorva foşti jucători de la Petrolul Ianca.
Un alt meci echilibrat este cel de la Mircea Vodă acolo unde se duelează nou promovata Avântul Mircea Vodă, una dintre revelaţiile debutului de sezon şi Avântul Chiscani, o formaţie care în sezonul trecut a făcut multe victime printre echipele cu tradiţie din acest eşalon fotbalistic, dar care acum nu se regăseşte şi aleargă în continuare după primul succes.
În celelalte partide sunt favorite certe. Aflată în cursa pentru locul întâi şi având şi atu-ul unui lot valoric superior, Avântul Cireşu nu are cum să se împiedice de Viitorul Galbenu, deşi evoluează în deplasare, FC Urleasca are prima şansă la Făurei la fel şi alte două formaţii, Unirea Măxineni şi Tractorul Viziru în partidele de pe teren propriu cu Victoria Cazasu şi respectiv Dacia Berteşti.
Înaintea acestei etape lideră este Recolta Tufeşti cu 9 puncte, pe locul al doilea se află FC Urleasca, tot cu 9 puncte, dar cu un golaveraj inferior, iar pe poziţia a treia Avântul Mircea Vodă cu 7 puncte.
Etapa a 4-a programează meciurile:
Viitorul Galbenu - Avântul Cireşu
Victoria Traian - Recolta Tufeşti
Avântul Mircea Vodă - Avântul Chiscani
Unirea Măxineni - Victoria Cazasu
Voinţa Găiseanca - Victoria Deduleşti
Tractorul Viziru - Dacia Berteşti
CS Făurei - FC Urleasca