Victoria Traian a câștigat cu 2-1 derby-ul cu ACSC Cazasu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian a câștigat cu 2-1 derby-ul cu ACSC Cazasu

* un meci spectaculos mult peste nivelul fotbalului județean * “dubla” lui Puia a decis soarta partidei de la Cazasu

 

Etapa a 2-a a Cupei României – faza județeană Brăila, a programat sâmbăta trecută, în Seria a II-a, la Cazasu, un derby între ACSC Cazasu și Victoria Traian, iar meciul dintre cele două rivale din fotbalulul județean brăilean a fost mult peste nivelul valoric al Ligii a IV-a. S-a jucat în viteză, jocul a avut ritm chiar și în repriza a doua în care a plouat torențial.

Echipa pregătită de Puiu Antohi și Nicu Rotaru, Victoria Traian, putea deschide scorul în minutul 2 când Paul Ioan a șutat violent de la 25 de metri, mingea a lovit transversala, apoi pe portarul Drăgan și a ieșit în corner. În minutul 4, Ciocan a trimis mingea pe lângă poartă. Drăgan (min. 25) a prins în doi timpi mingea șutată de Huțu. Moldoveanu i-a creat din nou emoții lui Drăgan în minutul 32, când a șutat violent de la 20 de metri, însă portarul gazdelor a reușit să prindă mingea în doi timpi. Drăgan a mai avut emoții mari și în minutul 39 când Piașu a trimis mingea, cu capul, spre propria poartă, dar mai rapid a fost Ciocan, atacantul echipei din Traian a șutat violent dar portarul gazdelor a avut un reflex salvator.

În primul sfert de oră al reprizei secunde ACSC Cazasu a fost echipa care a dominat teritorial însă Matei (min. 56) și Luchian (min. 60), cu poarta goală în față, au irost două mari ocazii ale echipei gazdă. Ghețu (min. 69) din poziție centrală a trimis mingea peste transversală, iar la poarta cealaltă Călin a șutat violent, în cădere Tudor a scăpat mingea, dar s-a ridicat la timp pentru a o reține chiar de pe linia porții. În doar cinci minute, Puia a realizat “dubla” și Victoria Traian conducea cu 2-0 în minutul 82. Matei a transformat un penalty acordat echipei sale în minutul 84 și a stabilit scorul final, 2-1, pentru Victoria Traian.

 

ACSC Cazasu: Drăgan – N. Cazan, Custură, Cotigă, Luchian – Pîrlițeanu (min. 85: Urmeș), Bratosin (min. 65: Crangă), Călin, Pavelescu (min. 77: Gorgovan) – Matei, Piașu.

Victoria Traian: Tudor – V. Alin, Zăgan, Ghețu, A. Coman – P. Ioan (min. 63: Puia), Moldoveanu, Mâță (min. 46: Chivu), Buzatu (min. 73: Șerbănescu) – Ciocan, I. Huțu (min. 46: Văsii).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro