Victoria Traian și Viitorul Șuțești vor disputa finala Cupei României, faza județeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian și Viitorul Șuțești vor disputa finala Cupei României, faza județeană

* în semifinale, amble formații s-au impus cu 3-1 * Viitorul Cireșu s-a ridicat la înălțimea adversarei, în multe perioade ale jocului

 

Cel mai spectaculos meci al semifinalelor Cupei României, faza județeană, a fost cel dintre Viitorul Cireșu, liderul Seriei a II-a a Ligii a V-a, singura formație din acest eșalon care a ajuns în această fază a competiției și cea mai bună echipă din Liga a IV-a, Victoria Traian. O partidă cu ocazii de o parte și de alta. Evident că a câștigat liderul Ligii a IV-a, însă trebuie remarcat faptul că Viitorul Cireșu s-a ridicat la înălțimea adversarei, în multe perioade ale jocului.

Viitorul Cireșu a deschis scorul în minutul 9, prin Mihai Popa, acesta fiind cel mai frumos gol al partidei. Atacantul echipei gazdă a recuperat mingea la jumătatea terenului și, după o cursă de mai bine de 40 de metri, dintr-un unghi dificil, a trimis mingea la colțul lung și formația din Cireșu conducea cu 1-0.

Cu o posesie superioară a mingei, la capătul primului sfert de oră Victoria Traian a restabilit egalitatea. Șerbănescu a centrat de pe dreapta și Mogoș, nemarcat, a trimis mingea în poartă, min. 15: 1-1. Putea fi 2-1 pentru oaspeți în minutul 20, însă Chivu a șutat pe direcția portarului. Trei minute mai târziu, după un contraatac, Moldoveanu a trimis mingea peste transversală. Viitorul Cireșu a irosit o mare șansă de gol în minutul 31, când Grecu i-a pasat lui Florin Matei, acesta a șutat din 6 metri la colțul scurt, însă Dinu a avut un reflex salvator pentru echipa sa. Nu a fost 2-1 pentru echipa gazdă, ci pentru Victoria Traian. În minutul 33, Mogoș a trimis mingea sub transversală și liderul Ligii a IV-a a preluat conducerea. Victoria Traian a mai înscris și în minutul 37, prin Emanuel Moldoveanu, șut din unghi la colțul lung și, la 3-1, partida era jucată.

În repriza a doua s-a jucat într-un ritm alert. Viitorul Cireșu putea reduce din diferență în minutul 65, când Alexandru Popa a șutat plasat din lovitură liberă, însă Dinu a reușit, in extremis, să trimită mingea în corner. Cu opt minute înainte de finalul meciului, Chivu a rămas singur cu portarul echipei gazdă dar a șutat pe direcția lui și meciul s-a încheiat cu scorul de 3-1 pentru Victoria Traian.

Viitorul Șuțești a fost condusă cu 1-0 din minutul 14 de Voința Vișani, grație golului înscris de Nazâru. Până la pauză echipa gazdă a întors rezultatul în favoarea sa, 2-1, după ce Ionuț Matei a transformat un penalty în minutul 36, iar două minute mai târziu, Ionuț Huțu și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Huțu a mai înscris un gol în minutul 52 iar Viitorul Șuțești s-a impus cu 3-1 și va juca finală în compania formației Victoria Traian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro