Victoria Milescu: Scriu, deci exist! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria Milescu: Scriu, deci exist!

Volumul de debut, "Welcome December!", închinat memoriei victimelor revoluţiei din 1989, este bilingv, în traducerea autoarei. Apa grea a poeziei coboară în cotidian, în istorie şi devine bocet sugrumat şi îndârjit, dar şi recviem pentru cei căzuţi în revoluţie. Calea aceasta este rapid părăsită. Autoarea nu va mai reveni la ea niciodată. A rămas doar cu principiul enunţat aici, metamorfozat în volumele ulterioare: poezia există doar în realitatea clipei. După această lentoare a începuturilor, activitatea poetică are un sens recuperator, febril. în ultimele două decenii publică peste 20 de volume de poezii, cărţi pentru copii, antologii de autor, la care se adaugă activitatea prolifică de traducător şi cronicar literar.
Printre volumele de referinţă cităm: "Şlefuitorul de lacrimi", "Izbânda furată", "Arleziana", "Conspiraţii celeste", "Dreptatea învingătorului", "Sub steaua câinelui" şi, de curând, "Existenţele fastuoase".
O foarte bună antologie de autor, "Fenomenele fără cauză", publicată în 2012, în colecţia de poezie contemporană a Editurii Tipo Moldova, rezumă exemplar destinul poetic al Victoriei Milescu. Cu toate acestea, la Brăila, adică acasă, este ca şi necunoscută. În două vorbe, se cuvine o fixare biografică: născută în 18 decembrie, 1952, face studiile liceale la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu" apoi studii filologice la Universitatea Bucureşti. Câţiva ani este profesoară în judeţul Brăila, apoi se mută la Bucureşti.
Un element trebuie notat încă de la început: Victoria Milescu nu aduce în poezia sa mărcile specifice paradigmei literare brăilene.

Observând felul în care şi-a gestionat cariera literară, se impun câteva observaţii: când publică prima carte, poeta Victoria Milescu este deplin formată. Acest fapt sugerează un efort permanent de supraveghere lucidă a vocaţiei, intuiţia fină a propriei firi şi nu în ultimul rând, un spirit critic sever, hrănit cu mari lecturi din poezia modernă, care a blocat la vreme şi definitiv expresia uşoară, liricoidă. Ea nu păstrează nimic din lirica specifică poeziei începătorilor. Încă din primele volume îşi găseşte un filon poetic parţial explorat până la ea, uşor atipic pentru poezia feminină de la noi şi pe care nu l-a părăsit până acum.
Opera Victoriei Milescu este azi un reper important al poeziei feminine contemporane, nu doar o voce, ci un pol şi un reper al ei. Nu a avut parte de alintul presei literare, ci doar de cronici literare de întâmpinare şi de promovare a volumelor de poezii. Un eseu amplu care să-i urmărească evoluţia poetică se lasă încă aşteptat. Dar o sumară situare în generaţie se impune.
Din păcate, poezia feminină are la noi încă un statut precar. E un domeniu în care conceptualizările sunt puţine. Poezia feminină nu e văzută în evoluţia ei internă, ci mai mult ca anexă a poeziei bărbaţilor. Deşi există o masă critică prin care se poate impune de la sine o istorie a literaturii poetelor, cu ierarhii, mitologie şi poetică specifică, debranşată de la retorica poeţilor, totuşi nimeni nu a încercat-o. Vrem, nu vrem, această dublură selenară a poeziei există. De asemenea, există şaizeciste, optzeciste, nouăzeciste, adică există generaţie cu generaţie, există promoţii. Vocile poeziei feminine se întrepătrund într-o ţesătură subtilă. Oricum, dincolo de aparenţe şi dincoace de prejudecăţi, există o poezie feminină, cu elemente specifice, cu răspunsuri diferite la problemele lirismului.
Există o salbă de prejudecăţi care plasează lirica feminină sub semnul senzorialului, al confesiunii, emoţiei, erosului. De asemenea, poezia poetelor e mai apropiată de natură decât de cultură. Nimic mai fals şi mai simplificator. Vom propune o analiză - una din mai multe posibile - a poeziei Victoriei Milescu pentru a dezvolta un studiu de caz.
Mai întâi, Victoria Milescu este o poetesă oarecum singuratică. Nu a aderat la vreo grupare, nu s-a aventurat în experiment poetic steril. Dar nici liniştită şi împăcată, estetic vorbind, nu e. De fapt, întâlnim o poetă pragmatică, oarecum industrioasă, acuzând un complex recuperator faţă de colegele de vârstă, care au debutat adolescentin, dar s-au stins în vârtejul prozei politice sau - în cel mai bun caz - culturale, părăsind de fapt corabia poeziei.
Ca element specific, poezia Victoriei Milescu rămâne o poezie fără podoabe, apropiată până la identitate de limbajul comun.
Sunt în poemele ei cuvintele tribului, cum le numea Mallarmé, cărora ea nu vrea să le dea un sens mai pur, ci să le folosească aşa cum sunt, pentru a-şi capta oniriile. Gh. Tomozei remarca încă de la primul volum frica de meşteşug a poetei. Această stare a rămas constant aceeaşi până la ultimul volum. Meşteşugul, în sensul în care îl vede Gh. Tomozei, limitează libertatea poetei, blochează accesul la esenţe. Poemele sunt spuse cu inima la gură, pe nerăsuflate, în grabă, precipitat, pentru a nu pierde nimic din haloul stării poetice.
Toată puterea poeziei Victoriei Milescu ţine de evocarea acelei clipe rare şi unice care este iluminarea poetică. Poemul rămâne fotograma unei clipe. Cuprinderea banalului existenţei pare a fi un scop tainic. Conştiinţa nu-i pune în faţă şi nu o somează să abordeze teme istorice sau mitologice, mari structuri baladeşti sau basmice şi nici realul social sau politic. Adevărul e că în poeziile Victoriei Milescu avem de-a face cu un soi de tranzitivitate, un fenomen obişnuit pentru poeţii moderni. Ceea ce văd ei în real sunt, de fapt, peisaje interioare care îşi găsesc echivalentul în real. Poemul sugerează starea realului, dar cel puţin în egală măsură şi starea fiinţei care scrie.
Rezultă o poezie grea de sensuri, o poezie a neliniştii şi a unui sentiment tragic al existenţei. Poezia Victoriei Milescu pare de o anumită monotonie. Majoritatea poemelor se subsumează unei singure existenţe majore trăite cu toată încordarea: facerea poemului, scrierea lui: Scriu, deci exist! pare a fi replica existenţială care rezumă această experienţă.
Este aici exprimat într-unul din cele mai subtile raporturi din poezia feminină românească, mitul creaţiei. El este prezent masiv, in crescendo, ca element subtil transfigurat. În grade diferite, este activ în toate volumele. Ca mit poetic productiv el este prezent masiv şi în opera poeţilor. Dar când mitul acesta se aşază în centrul operei poetei Victoria Milescu, el devine mult mai complex, mai adânc.
Tot sistemul de teme este mutat pe momentul facerii poemului. Doar tema aceasta este suficientă să impună temeinic un nume de poet. Poemul Victoriei Milescu nu iese din disciplină prozodică, el este respiraţie, stare, captare în cuvânt a semnelor existenţei cotidiene. Ea este stăpână pe o maşinărie în aparenţă simplă, în realitate complicată, de tors poezie din caierul realului.
Dacă ar fi să identificăm o ascendenţă lirică Victoriei Milescu aceasta ar putea fi poezia începuturilor lui Marin Sorescu, cea din "Poeme" şi "Moartea ceasului", acea poezie a anecdotei metafizice cu poantă în coadă. Ea are o capacitate excepţională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile şi latura imensă a temelor comune, după cum spunea G. Călinescu despre Marin Sorescu.
Gabriel Dimisianu remarca, de asemenea, în prefaţa la volumul "Sub steaua câinelui" simplitatea expresivă a discursului liric. Poezia Victoriei Milescu este, măcar în aparenţă, o poezie a simplităţii, scoasă din retortele limbajului comun, o poezie care se ţine aproape de om, ca umbra. Ea îl precede, există deja în natură, în stare gemă. Toată puterea poetei este să o identifice şi să o transcrie. Victoria Milescu are o inteligenţă speculativă specială. Ea vede poezie peste tot, chiar şi acolo pe unde alţii trec nepăsători. Realul este încărcat de poezie ca un nor de electricitate. El chiar rodeşte poezie.
Dar se mai întâmplă ceva: ca haiducii cei mari, poeta pune calului său năzdrăvan potcoave prinse invers, sugerând urme ale venirii, ale apropierii când, de fapt, ele se îndepărtează, se afundă în pădurea de simboluri a poeziei.
De aceea, dacă scrijeleşti cu unghia stratul de var al poemului dai peste o altă reţea de semne care te duce spre o poezie neliniştită, uşor patetică, declarativă (în sensul bun al cuvântului). Poeziile devin fenomene fără cauză, cum frumos spune autoarea, o stare a lumii, ipostaze ale existenţei sau, ca în Petre Ţuţea, energii mari pe spaţii mici.
Poemul există în real ca statuia ascunsă în blocul de marmură. Toată puterea Victoriei Milescu este de a identifica în limbajul comun această nouă realitate a poemului, de a-l extrage din real şi de a-l aşterne pe hârtie. Facerea poemului nu mai stă în inspiraţia chinuitoare evocată exemplar de Eminescu. Atelierul poetului nu mai e dotat, ca la Arghezi, cu forjă şi vatră, pentru prepararea aliajelor semantice, şi nici cu orgă de lumini, ca la Nichita Stănescu. Poezia Victoriei Milescu alunecă mai degrabă spre o structură bacoviană, aceea din ultimele volume - ideea excelentă, aparţine lui Octavian Soviany - descărnată de podoabe, monotonă şi monocordă, vorbind doar despre ultimul gând.
Deci, poemele au, de regulă, două straturi, unul de suprafaţă, numind un fapt divers observat în cenuşiul cotidian, şi unul de adâncime. Cititorul de poezie este ademenit, ca un vânat de lux, e dus spre zonele alcoolurile tari, cum spunea Labiş, ale neliniştii, meditaţiei, chiar în zona proceselor de conştiinţă. Fulgerările asupra realului sunt reluate sisific sau, după expresia lui Radu Cosaşu, sunt intensificate ca într-un urcuş spre perfecţiune.
Fundamental Victoria Milescu scrie doar arte poetice, văzute ca forme de revelare a lumii şi a propriului destin. Ultimul mesaj al acestui tip de poezie este despre poem, despre el însuşi, născându-se.
În cea mai mare parte a poemelor sale ea nu este interesată decât de acest moment al întâlnirilor miraculoase dintre două realităţi, eul poetic şi realitate, care scapără ca amnarul lovind cremenea. Rezultă poeme care devin flash-uri surprinzând realul într-o lumină scurtă, adâncă şi stranie, relevând sensuri pe care privirea îndelungată le pierde. O simplă poezie a clipei, o efemeridă, s-ar zice, dar în poeziile Victoriei Milescu clipa viscoleşte amarnic.
Există în toată poezia ei o bătălie pentru poem. E o bătălie niciodată divulgată, neconceptualizată, dar evidentă. Ea ilustrează modernitatea unei poezii pe care critica literară nu o ia în seamă suficient. Limpezimea acestor poeme este, am spus deja, înşelătoare. Câtă vreme acceptăm că poemul există deja ca virtualitate, el precedă actul scrierii. Captarea lui, smulgerea lui din sălbăticia limbajului, supunerea lui sub formă de vers presupune strategii speciale. Poeta se evocă pe sine într-o permanentă deambulaţie citadină, pândind cu maximă luciditate apariţia poemului. Ca într-o vânătoare ritualică, ea amuşinează, disimulează, observă, se apropie, adesea nepermis de mult, de fiara poemului. Dar nici acesta nu se lasă mai prejos. Când se simte încolţit, se camuflează, ia culoarea mediului, secretă otrăvuri, îşi şterge urmele, nu se dă prea uşor prins în lasoul versului.
Şi nici nu ştii cine pe cine hăituieşte. Cu poemul nu e de glumit! El e o felină rară, o Himeră unică, urmărită doar de cel ce o vânează într-o luptă inegală, pe viaţă şi pe moarte, în care nimeni nu scapă nerănit.
De fapt, toată poezia Victoriei Milescu este un exerciţiu ascuns al celebrei balade "Mistreţul cu colţi de argint", de Ştefan Augustin Doinaş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro