Victoria Cazasu, din nou în atenţia Comisiei de Disciplină a AJF | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria Cazasu, din nou în atenţia Comisiei de Disciplină a AJF

Este vorba despre o încălcare a regulamentului în ceea ce priveşte substituirea unui jucător la partida de juniori Dunărea Gropeni - Victoria Cazasu, meci încheiat cu victoria formaţiei vizitatoare cu 2-1.
În minutul 70, la scorul de 1-0 pentru Dunărea Gropeni, la oaspeţi a intrat, conform datelor de pe legitimaţie, Daniel Vasile, jucător născut în anul 1997. Văzând că fotbalistul nu arăta de 15 ani, ci de 20, gazdele au depus o contestaţie, iar Comisia de Disciplină a analizat probele şi a omologat partida cu scorul de 3-0 în favoarea echipei Dunărea Gropeni.
Conducătorii echipei Victoria Cazasu au demonstrat încă o dată o totală lipsă de fair play, astfel de practici nefiind indicate la niciun nivel, dar mai ales la competiţiile copiilor şi juniorilor.

Meciuri echilibrate în optimile Cupei României - faza judeţeană

Astăzi, de la ora 17.00, pe opt stadioane din judeţ au loc optimile Cupei României la fotbal - faza judeţeană, o rundă cu partide echilibrate.
Jocul cel mai interesant este cel de la Tufeşti, unde se întâlnesc FC Tufeşti, echipa care a produs surpriza rundei precedente în Liga a IV-a, victorie cu 3-1 pe terenul liderei Victoria Traian, şi Gloria Movila Miresii, lidera seriei I din Liga a V-a, formaţie care a câştigat mult mai clar decât o arată scorul, 2-0, derby-ul de la Viitorul Ianca, un meci arbitrat foarte bine de Ionuţ Rădulescu.
Alte meciuri care suscită un interes deosebit sunt cele de la Şuţeşti, Tudor Vladimirescu, Vădeni şi Făurei.

Programul meciurilor:
Dunărea Gropeni - Voinţa Găiseanca
FC Tufeşti - Gloria Movila Miresii
Viitorul Însurăţei - Victoria Cazasu
Voinţa Şuţeşti - Sportul Chiscani
Victoria Traian - Avântul Mircea Vodă
Pandurii Tudor Vladimirescu - Fortino Ianca
Siretul Vădeni - CS Făurei
Voinţa Vişani - Viitorul Galbenu

Primele formaţii sunt organizatoarele partidelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro