Victor Ponta, invitat să fie deputat de Brăila pe listele PRU | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victor Ponta, invitat să fie deputat de Brăila pe listele PRU

• deşi pare o glumă, invitaţia este cât se poate de serioasă şi a fost lansată, ieri, de către deputatul PRU Silviu Dorin Petrea, în cadrul unei conferinţe de presă, cu precizarea că fostul premier al României şi-ar asigura astfel intrarea în Parlament • Petrea recunoaşte că Victor Ponta nu are vreo legătură cu Brăila, însă este convins că dacă ar deveni deputat aici, situaţia judeţului nostru s-ar schimba radical • de asemenea, preşedintele interimar PRU Brăila a mai declarat că din punctul său de vedere Victor Ponta nu va fi lăsat să candideze pe lista social-democraţilor

 

Preşedintele interimar al PRU Brăila, Silviu Dorin Petrea ţinteşte sus la alegerile Parlamentare din decembrie. Deputatul a lansat, ieri, o invitaţie adresată fostului premier al României, Victor Ponta, de a candia la alegerile Parlamentare pe lista PRU Brăila. Petrea s-a arătat convins că Ponta nu va fi lăsat să candideze de către liderul social-democrat Liviu Dragnea, aşa că a sărit cu oferta încă de acum.

„Am văzut că în spaţiul public există mai multe discuţii referitoare la Victor Ponta şi dacă acesta va fi sau nu pe listele PSD-ului. Eu sunt convins într-o proporţie mare că Victor Ponta nu va fi pe lista PSD-ului, pentru că Liviu Dragnea nu-l va pune pe listă. Şi atunci, am hotărât cu colegii mei să anunţăm public că putem păstra un loc la Brăila pentru candidatura lui Victor Ponta la Parlamentare. Acum depinde ce îşi doreşte Victor Ponta, pentru că va lua cu siguranţă. Deci Victor Ponta are asigurat un loc pe listele Partidului România Unită la Brăila. Ăsta este anunţul pe care eu, împreună cu colegii mei, am hotărât să îl transmitem către dumneavoastră. Şi îl aşteptăm pe Victor Ponta alături de noi. Cu siguranţă el nu va fi pus pe listele PSD, iar noi considerăm că este nevoie de continuarea creşterii economice şi susţinem Victor Ponta prim-ministru”, a declarat Petrea, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mergând pe aceeaşi linie, sursa citată a mai precizat că toţi cei care vor vota lista PRU la alegerile parlamentare trebuie să ştie că făcând acest lucru, îl vor susţine automat şi pe Victor Ponta ca viitor premier al României.

„Cu Victor Ponta deputat de Brăila vom putea să facem şi proiectele de infrastructură mare de care noi avem neapărată nevoie”

Cât despre lipsa legăturii directe a fostului premier cu judeţul nostru, deputatul PRU susţine că nu ar fi nicio problemă, ba mai mult, că odată ce Ponta ar deveni deputat de Brăila, s-ar putea implementa foarte multe proiecte şi în această regiune.

„Eu sunt convins că Victor Ponta este şi în Brăila, ca în toată ţara, cel mai iubit politician al acestor vremuri. Asta cu siguranţă ne arată nu numai datele statistice care ne spun că are aproape 50% încredere. Este peste domnul preşedinte Klaus Iohannis, este peste Liviu Dragnea... nici nu mai povestim de ceilalţi politicieni. În momentul în care un politician ajunge pe o astfel de funcţie de conducere în Guvern, că e ministru, că este prim-ministru, automat prin acţiunile lui face bine nu numai unui oraş, unui judeţ, ci întregii regiuni. Numai faptul că ai reuşit să iei o economie care era în derivă la sfârşitul anului 2012 să o aduci în doi ani de zile pe creştere economică, automat s-a transmis şi către oraşul şi judeţul nostru. Când pleci de la 7% atragere a fondurilor europene şi ajungi la 77% în 3 ani de zile, înseamnă că automat ai adus un beneficiu şi Brăilei şi judeţului acesta. Sunt convins că împreună cu Victor Ponta deputat de Brăila vom putea să facem şi proiectele de infrastructură mare de care noi avem neapărată nevoie pentru a repune Brăila şi Galaţiul pe linia de plutire în această zonă de Sud-Est a ţării”, a conchis deputatul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro