"Ca orice bun om de stânga, Victor Ponta nu-şi poate dori binele decât nenorocindu-i pe ceilalţi. Aşadar, poporul, pus la treabă de ultima profeţie a lui Ponta, va face, în martie, schimbarea de putere în România. Ponta va deveni, astfel, Prim Ministru şi va scăpa de plictis, de nebăgarea în seamă care îl înconjoară în propriul partid şi, mai ales, de certitudinea ascunsă a propriei inutilităţi. Victor Ponta încearcă, atins de singurătate, să îşi organizeze un cadou de Crăciun. Situaţia acestui lider de partid temporar e tristă şi, din păcate pentru purtătorul ei, dar nu şi pentru români, ireversibilă. Imaturitatea face pereche solidară cu Victor Ponta ceva mai mult decât propria-i umbră. Numai un debutant sau un aspirant încurcăreţ se poate ilustra cu pronosticuri dramatice în care lumea se dă peste cap pentru a face loc marelui neglijat, în fruntea mesei. Pontadamus gândeşte prea aproape de sine însuşi", scrie pedelistul pe blog, într-o postare intitulată "Micul Pontadamus". El a plecat de la o afirmaţie a lui Ponta potrivit căreia "martie 2011 este o lună bună să schimbăm Guvernul şi să îl schimbăm pe Băsescu".
"Ştiindu-se inferior politic lui Băsescu, Ponta a încercat să debuteze în zona culturii profesioniste", scrie Ungureanu
Traian Ungureanu îl critică pe Ponta şi pentru că a spus despre Andrei Pleşu că, dincolo de capacităţile sale intelectuale, nu va scăpa niciodată de "ştampila" că a fost consilierul lui Traian Băsescu şi coleg cu Elena Udrea, lucru care "lasă urme". "Efortul a cauzat execesiv făpturii nepregătite a liderului PSD. Una din consecinţele aproape spitaliceşti ale încordării care a muncit, în ultima vreme, infantilismul liderului PSD e contactul ostil cu Andrei Pleşu. Ştiindu-se inferior politic lui Băsescu, Ponta a încercat să debuteze în zona culturii profesioniste. Asaltul a început nimerit. Ponta a înţeles sau a aflat de la mentorul său Iliescu Ion că Andrei Pleşu e ţinta potrivită. Continuarea a fost, aşa cum e mereu cazul cu sforţările spre maturizare ale lui Ponta, un dezastru. Singurul lucru pe care Ponta, pretendentul la consideraţie publică, l-a reţinut e clipa trecătoare în care Pleşu şi Elena Udrea au lucrat în aceeaşi instituţie. În schimb, poziţia statornică de tovarăş de idei cu semianalfabeţi ca Vanghelie şi deţinuţi potenţiali ca Iliescu e o onoare care pregăteşte pentru istorie. Ce nu reuşeşte Ponta să înţeleagă singur sau alături de colegul şi meditatorul său desemnat Ion Iliescu e că Andrei Pleşu n-a avut nevoie de serviciu şi de colegi aprobaţi pentru a fi luat în seamă, iubit şi pomenit de români", îi dă replica Traian Ungureanu.
La final, Ungureanu opinează că "Ponta e o făptură strivită de o sete caricaturală de mărire", "un imatur care s-a apucat recent de scris arătând că ştie să drăcuiască".