"Cei care provoacă trebuie suspendaţi! Oamenii de la comisii ar trebui să se sesizeze înainte ca scandalurile să apară. Dacă s-ar fi sesizat la declaraţiile domnului de la Timişoara, poate nici eu nu aş fi apărut cu declaraţii şi nimic nu s-ar mai fi întâmplat. Dar am văzut că, şi după suspendările dictate, acel personaj a apărut iar în emisiuni şi a jignit. Nu ştiu dacă suspendarea îmi va fi redusă, dar probabil a contat şi faptul că nu am fost pe banca tehnică în meciul pierdut cu Gloria Bistriţa", a spus Piţurcă.
Managerul consideră că arbitrii sunt influenţaţi de discuţiile purtate în emisiunile televizate: "Sunt anumiţi oameni în fotbal angajaţi să vorbească numai pentru presă. Fac pe plac ziariştilor şi spun numai ce trebuie. Nu vreau să intru în polemici cu nimeni, însă la noi mai mult se vorbeşte la televizor. Din cauza asta, unii arbitri nu mai ştiu cum să arbitreze, când o săptămână întreagă înaintea unui meci se face presiune zi de zi. Noi am avut la meciul cu Bistriţa un penalti la un henţ al lui Năstase şi considerăm că Augustus Constantin nu a văzut, dar un henţ mai clar nu există. Arbitrii nu mai ştiu ce decizii să ia, fiecare a început să arbitreze în felul lui, la presiune, nu după regulament. Fotbalul este un sport bărbătesc şi trebuie lăsat mai liber".
Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, săptămâna trecută, suspendarea lui Victor Piţurcă pentru patru etape şi amendarea cu 7.950 lei, după un dialog jignitor avut cu preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu. La rândul său, Iancu a fost suspendat pentru 3 luni şi a primit o penalitate sportivă de 15.000 lei. Cei doi s-au jignit într-o emisiune televizată: Iancu l-a făcut pe Piţurcă "homosexual", iar fostul selecţioner a spus despre oficialul bănăţenilor că este "garoi", "ţigan" şi "magraon".