Mergi la conţinutul principal

Victor Piţurcă a fost audiat la DNA Craiova

Potrivit procurorului şef al Serviciul Teritorial Craiova al DNA, Cristina Scarlat, fostul selecţioner al echipei naţionale Victor Piţurcă a fost audiat în cazul unei plângeri depuse împotriva sa de finanţatorul echipei Universitatea Craiova Adrian Mititelu.
"Este vorba despre o plângere în care au fost sesizate aspecte mediatizate de-a lungul timpului privind contractele cu jucătorii, echipa de fotbal. Nu pot da mai multe amănunte, însă pot să spun că a fost audiat pentru această plângere depusă de Adrian Mititelu", a declarat Cristina Scarlat.
Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, într-o emisiune televizată din 14 martie, că deţine dosare întocmite de instituţii ale statului, care îl incriminează "clar" pe patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro