Mergi la conţinutul principal

Victor Ilie s-a clasat pe locul al treilea la maratonul "Stafeta Carpatilor"

Cea de a treia editie a maratonului "Stafeta Carpatilor" organizat anul aceasta de catre DHL International Romania in colaborare cu Directia pentru Sport a Judetului Brasov si-a pastrat misiunea de a stringe fonduri in scopuri caritabile.
Startul s-a dat din fata unitatii militare din Predeal dupa care alergatorii au trecut pe la Piriul Rece, Risnov, Valea Cetatii, iar sosirea a fost pe platoul din fata Stinei Turistice din Poiana Brasov.
Printre sportivii care au platit taxa de concurs de 30 EURO, pentru a lua startul la aceasta editie s-a numarat si atletul veteran brailean, Victor Ilie, iar daca anul trecut reprezentantul CSM-ului nu a reusit sa prinda podiumul, anul acesta a cucerit medalia de bronz.
Un rezultat foarte bun tinind cont de faptul ca a concurat cu sportivi mult mai tineri decit el.
Competitia a fost cistigata de un politist in virsta de 35 de ani, Danut Cernat.
"La aceasta editie a maratonului am reprezentat compania la care sint salariat, SC Distrigaz Sud si as fi foarte bucuros si multumit daca mi-ar fi evaluata cu realism valoarea acestui rezultat de catre cei pe care i-am reprezentat. Au fost foarte multi sportivi cu cel putin 20 de ani mai tineri, dar am facut una dintre cele mai bune curse din cariera mea si a obtinut locul al treilea in clasamentul general", a declarat Victor Ilie, atletul care, de obicei, participa la categoria de virsta peste 55 ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu