• la sfârșitul lunii august s-au făcut unele modificări legislative pentru gestionarea eficientă a cazurilor de violență de către polițiști • dacă până acum ordinul de protecție proteja doar victimele violenței domestice, prin noul act normativ protecția oferită devine generală, nu numai între membrii unei familii • în plus, noua lege se referă la toate formele de violență fizică, dar și psihică, iar la violența fizică se încadrează orice lovire sau act de violență, chiar și de natură sexuală • un prim caz deja a fost la Brăila, respectiv scandalul cu iz politic dintre Cătălin Chivu și Nicu Ardeleanu, în care Poliția a eliberat trei ordine de protecție și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și hărțuire
Ordin de protecție pentru formele de violență fizică, lovire sau alte acte de violență, chiar de natură sexuală, dar și psihică. La sfârșitul lunii august s-au făcut unele modificări legislative pentru gestionarea eficientă a cazurilor de violență de către polițiști. Dacă până acum ordinul de protecție proteja doar victimele violenței domestice, prin noul act normativ protecția oferită devine generală, nu numai în cazul violenței în familie. În plus, noua lege se referă la toate formele de violență fizică, dar și psihică.
Legea privind ordinul de protecție extins a fost inițiată cu scopul de a proteja toate victimele, indiferent de relația care există între acestea și agresor, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.
La Brăila, un prim caz a făcut deja mare vâlvă, iar polițiștii au eliberat trei ordine de protecție și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și hărțuire. Este vorba despre scandalul cu iz politic, produs în stradă, în data de 7 septembrie, între Cătălin Chivu, susținător PNL, și Nicu Ardeleanu, fermier, membru PSD. Astfel, au fost emise trei ordine de protecție provizorii, unul împotriva bărbatului de 58 de ani (Nicu Ardeleanu-n.n.) și două împotriva bărbatului de 56 de ani (Cătălin Chivu-n.n.). Chivu este acuzat de hărțuire și agresiune de către Nicu Ardeleanu și fiul său de 22 de ani, vânați în trafic, după cum rezultă din filmulețul dat publicității de ziarul ”Obiectiv” și nu numai.
Cum vor gestiona polițiștii cazurile privind actele de violență
Începând cu 31 august 2024, se arată în comunicatul transmis de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, pentru soluționarea faptelor comise cu violență, polițiștii acționează în baza Ordinului M.A.I. nr. 138 din 22 august 2024 privind stabilirea modalității de gestionare de către polițiști a cazurilor privind actele de violență.
Ordinul reglementează modalitatea de gestionare de către polițiști a actelor de violență, stabilind procedura de intervenție a polițiștilor în cazurile privind actele de violență și de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea actelor de violență, modelul formularului de evaluare a riscului iminent și metodologia de utilizare a acestuia, procedura de emitere și modelul ordinului de protecție provizoriu. ”Intervențiile polițiștilor la cazurile de violență se realizează ca urmare a sesizărilor prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de către persoanele implicate în actele de violență, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violență sau de către orice altă persoană care a luat cunoștință de producerea actelor de violență sau din oficiu. Pe parcursul intervenției, după caz, polițiștii iau măsuri pentru separarea victimei de agresor și realizează orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate, observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică, emoțională și psihică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale, aduc la cunoștință victimei sau, după caz, tutorelui ori altui reprezentant legal al acesteia dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu față de agresor și pun la dispoziția acestora formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție. În situația în care victima nu solicită ordinul de protecție provizoriu, i se aduce la cunoștință posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție”, explică reprezentanții IPJ Brăila.
Tot pe parcursul intervenției, după caz, polițiștii informează atât victima, cât și agresorul cu privire la drepturile și obligațiile acestora, măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt, prin ordinul de protecție provizoriu, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate aspecte aflate în competența acestora și procedează la obținerea de probe. Poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, dacă victima sau, după caz, tutorele ori reprezentantul legal formulează cerere scrisă pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu. ”Conform Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, poliţiştii constată existenţa riscului iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din completarea formularului de evaluare a riscului iminent. În cazul în care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii emit ordinul de protecție provizoriu. Persoanele care susţin că sunt victime ale unui act de violenţă sunt informate cu privire la posibilitatea formulării unei cereri către judecătoria de pe raza de domiciliu, pentru emiterea unui ordin de protecţie, prin care pot fi dispuse mai multe obligații sau interdicții față de agresor”, se mai arată în prevederile legale.
În cazul în care la eveniment intervine o patrulă formată exclusiv din alte structuri decât cele ale Poliției Române, membrii acesteia vor lua măsuri pentru separarea victimei de agresor, vor realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate și vor observa și adresa întrebări cu privire la starea fizică, emoțională și psihică a persoanelor implicate. Dacă se impune, vor solicita intervenția echipelor medicale, totodată, solicitând, prin dispecerat, prezența polițiștilor competenți să emită ordinul de protecție provizoriu.
Concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului sunt aduse la cunoștința victimei, care semnează de luare la cunoștință. În baza probelor, polițistul emite ordinul de protecție provizoriu, care poate fi emis și în situația în care victima sau, după caz, tutorele ori alt reprezentant legal al acesteia, din cauza stării psihice sau fizice sau din alte motive, se află în imposibilitatea de a redacta cererea privind ordinul de protecție provizoriu sau se află în imposibilitatea obiectivă de a furniza informații.
Potrivit legii, după emiterea ordinului de protecție provizoriu, în situația în care constată necesitatea acordării de servicii sociale, polițiștii solicită intervenția unei echipei mobile, formată din reprezentanți ai Serviciului Public de Asistență Socială, care îndeplinește atribuțiile stabilite de lege.
În urma evaluării gradului de risc premergătoare emiterii ordinului de protecție provizoriu, atât victimei, cât și agresorului li se solicită să dea câte o declarație.
Dacă este dispusă evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, iar acesta declară că nu are asigurată cazarea, polițistul îl informează cu privire la posibilitatea de a solicita găzduirea în cadrul centrelor rezidențiale pentru persoanele fără adăpost.
”În situația în care a fost dispusă obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate și agresorul este prezent la fața locului alături de victimă, polițistul îl îndrumă pe acesta să se depărteze la distanța minimă prevăzută în ordinul de protecție provizoriu, inclusiv prin conducerea acestuia, după caz, la distanța minimă prevăzută în ordinul de protecție provizoriu. (...) Dacă agresorul nu se află de față la emiterea ordinului de protecție provizoriu sau părăsește locul emiterii acestuia înainte de a-i fi aduse la cunoștință măsurile dispuse, polițiștii îl contactează pe acesta și îl informează despre existența, conținutul ordinului de protecție provizoriu și obligațiile legale ce îi revin potrivit legii. (...). Structura competentă de arme, explozivi și substanțe periculoase adoptă măsurile necesare în vederea ridicării, cu celeritate, a armelor, componentelor esențiale și munițiilor deținute, a documentelor în care acestea sunt înscrise, precum și a autorizației/autorizațiilor de procurare a armelor emise pe numele agresorului”, se mai explică în comunicatul IPJ Brăila, privind modificările legislative.
După emiterea ordinului de protecție provizoriu, la nivelul unității de poliție pe raza teritorială unde își are domiciliul/locuiește în fapt victima, se constituie o mapă de supraveghere pentru monitorizarea respectării măsurilor dispuse.
Fapte cu violență și aproape 300 ordine de protecție
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, în primele 7 luni ale anului
2024, au fost înregistrate 837 de infracțiuni din sfera violenței domestice, dintre care 473 sunt de loviri sau alte violențe. În acest context, au transmis polițiștii, în primele 7 luni ale acestui an, au fost emise 65 de ordine de protecție provizorii și 102 ordine de protecție. Dintre victimele acestor infracțiuni, 101 sunt bărbați (majori) și 536 sunt femei (majore).
Anul trecut, la Poliția Brăila au fost înregistrate 1.205 infracțiuni din sfera violenței domestice, dintre care 937 sunt de loviri sau alte violențe. În acest context, în anul 2023, au fost emise 129 de ordine de protecție provizorii și 189 de ordine de protecție.
Dintre victimele acestor infracțiuni, 220 sunt bărbați (majori) și 942 sunt femei
(majore).
Exemplificăm în continuare câteva dintre cazurile de violență, înregistrate la Brăila. La data de 29 mai, polițiștii de la Biroul Proximitate au reținut pe bază de ordonanță un bărbat de 33 de ani, din Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violare de domiciliu, violență în familie și distrugere.
După cum au precizat polițiștii, în luna martie, precum și la data de 13 și 16 mai, bărbatul ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Brăila pătrunzând fără drept în curtea imobilului surorii sale din municipiul Brăila și distrugând geamurile casei. Bărbatul a fost arestat.
Pe 8 august , polițiștii din Însurăței l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pe un bărbat de 43 de ani, din comuna Bărăganu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violență în familie. Acesta şi-a agresat fosta soţie și a lovit cu un obiect dur un alt bărbat, de 45 de ani, din comuna Bărăganu.
Un ordin de protecție, în cazul unui individ care a bătut-o pe fosta concubină și pe mama acesteia, a fost practic emis degeaba. În noiembrie anul tecut, un bărbat de 31 de ani, din localitatea Romanu, a fost reținut de polițiști și arestat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție si violență în familie. Pe 18 noiembrie, bărbatul a pătruns într-o anexă a locuinței fostei sale concubine și a agresat-o pe mama acesteia, apoi a lovit-o cu pumnii în zona feței și pe fosta sa concubină. A încălcat astfel obligațiile ce i-au fost stabilite prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Brăila
Polițiștii au întocmit formular de evaluare a riscului în urma agresiunii bărbatului față de soacra sa, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.