Victime colaterale în atacurile asupra Statului Islamic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victime colaterale în atacurile asupra Statului Islamic

Aceste investigaţii au fost lansate de Centcom, comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, a explicat marţi pentru presă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.
"Centcom anchetează asupra mai multor acuzaţii (potrivit cărora raidurile aeriene ale coaliţiei ar fi provocat) victime în rândul civililor, pe care le consideră credibile", a declarat purtătorul de cuvânt.
Militarii americani nu au recunoscut până acum existenţa unor astfel de anchete, limitându-se să repete că niciunul dintre decesele survenite în rândul civililor nu a putut fi confirmat.
Potrivit unor surse militare americane, armata a deschis 18 anchete în total asupra unor posibile victime civile în Irak şi în Siria.
Cinci anchete sunt în curs şi 13 sunt abandonate provizoriu, faptele neputând fi verificate sau informaţiile fiind insuficiente. Una dintre anchetele în curs se referă la un atac survenit la 26 decembrie, au precizat sursele citate.
La sfârşitul lui octombrie, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahmane, a anunţat că raidurile aeriene au provocat moartea a 32 de civili, între care şase copii şi cinci femei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro