"Străzile Brăilei sunt adevărate focare de infecţie. Gunoi şi praf unde vezi cu ochii". Cam aşa sună sesizările depuse de brăileni la sediul redacţiei „Obiectiv-Vocea Brăilei". Nemulţumiţi că autorităţile nu iau măsuri pentru a elibera spaţiul public de gunoaie, oamenii se văd nevoiţi să ameninţe cu reclamaţii la instituţii abilitate, printre care şi Agenţia pentru Protecţia Mediului. "Nu e posibil aşa ceva, să plăteşte tu taxe mai mari la salubritate şi să vezi gunoaie în faţa casei, culmea, în zona centrală oraşului? Nu s-a întâmplat o dată. De multe ori. Resturi menajere, câte şi mai câte şi asta pentru că firmele care se ocupă cu curăţenia oraşului nu ridică la timp gunoiul. Bate vântul şi se împrăştie gunoiul în tot oraşul. E focar de infecţie. Nu mai zic de praf. Nu am văzut de când sunt o maşină care să spele oraşul cu apă şi cu detergenţi, aşa cum am văzut în multe oraşe din România. Spăl geamurile de două ori pe lună şi tot degeaba, praful se pune la loc. Nici nu pot să las geamul deschis, să se aerisească în casă", spune Liliana E. , o brăileancă de 40 de ani. Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv" şi întrebat dacă astfel de sesizări au ajuns şi la Primăria Brăila, viceprimarul Alexandru Dănăilă a răspuns că deocamdată nu, dar s-a arătat la fel de nemulţumit de prestaţia firmelor de salubrizare. "Legat de modul în care se desfăşoară acum salubritatea pe domeniul public, şi eu am observat, la fel ca şi ceilalţi oameni cu care am stat de vorbă, au fost destul de multe discuţii pe modul în care se ridică gunoiul de pe stradă şi sunt destul de multe deficienţe. Cred că ar trebui ca DAGL-ul să se implice mai mult şi să reuşească, mai ales că discutăm acum de taxa de salubrizare şi agenţii economici îşi iau în totalitate banii de la municipiu. Aşadar partea cu veniturile nu mai este pentru ei acum o problemă şi ar trebui să se axeze mai mult pe partea de ridicarea gunoiului. Cred că ar trebui să intre mai în forţă", a afirmat viceprimarul. Acesta solicită Direcţiei de Administrare şi Gopodărire Locală Brăila să aibă în vedere sancţionarea operatorilor de salubritate care nu-şi fac treaba. "DAGL-ul cred că ar trebui să aibă o discuţie foarte clară cu firmele de salubrizare şi acolo unde nu se văd rezultate, nu se vede că se lucrează, ar trebui să aplice penalizări, pentru că nu putem continua aşa!", a conchis Dănăilă.