Vicepreşedinta CAR «Expresul CFR», trimisă în judecată pentru delapidare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vicepreşedinta CAR «Expresul CFR», trimisă în judecată pentru delapidare

Maria Telegraf, 59 de ani, vicepreşedinta Sucursalei Brăila a Asociaţiei AAD-CAR "Expresul CFR" Bucureşti (în perioada 2002 - 2011), a fost trimisă în judecată, în contumacie, după ce a recunoscut, într-o declaraţie remisă procurorului de caz prin curier, din Italia, că a încasat bani de la membrii CAR, fără a emite chitanţe sau emiţând chitanţe false. Procurorii au probat până în prezent delapidarea sumei de 28.657 lei, în opt din cele 48 de plângeri penale înregistrate la Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila.
Pentru definitivarea cercetărilor în alte 36 de plângeri penale aflate în lucru de circa patru ani, procurorul de caz a dispus disjungerea cercetărilor, ancheta fiind mult îngreunată de faptul că Maria Telegraf, artizanul delapidărilor de la CAR "Expresul CFR" Brăila, s-a sustras de la urmărirea penală, fiind plecată de câţiva ani la muncă în Italia. Anul trecut, suspecta a recunoscut, într-o declaraţie trimisă procurorului de caz, săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prejudiciul iniţial cauzat a fost, potrivit conducerii CAR, de 117.694 lei. Acuzaţiile au vizat-o şi pe preşedinta CAR, Florica Roman, suspectă în dosarul delapidărilor de la "Expresul CFR" Brăila.

CAR "Expresul CFR" Bucureşti, amendată de procuror cu 10.000 de lei

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, cercetările au început încă din 31 mai 2010, dată la care Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila (din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi) s-a sesizat din oficiu în legătură cu delapidările de la Sucursala Brăila a Asociaţiei AAD - CAR "Expresul CFR" Bucureşti.
Prejudiciul stabilit în urma controalelor efectuate de conducerea CAR "Expresul CFR" Bucureşti era, la acea dată, de 117.694 lei, acuzaţiile vizând-o şi pe preşedinta asociaţiei de la Brăila, Florica Roman, care a îndeplinit funcţia de conducere în perioada 1993 - 2011. Plângerile penale, 48 la număr, au fost înregistrate la Poliţia Transporturi Feroviare Brăila în perioada 22 martie 2011 - 17 februarie 2012. Un singur caz este relevant pentru modul în care s-au furat bani de la membrii CAR "Expresul CFR" Bucureşti - Sucursala Brăila.
Pe 15 martie 2011, precizează anchetatorii, Mariana T. s-a prezentat la poliţie declarând că, deşi a plătit ratele către CAR, a primit somaţie de plată, ca şi cum ar fi avut sume restante. Păgubita împrumutase de la CAR "Expresul CFR" Bucureşti - Sucursala Brăila suma de 3.300 lei în iunie 2010, convenind cu Maria Telegraf (pe care o cunoştea de ceva vreme) să plătească lunar o rată de 220 de lei. Deşi a plătit ratele, Mariana s-a trezit cu somaţie de la Corpul Executorilor al AAD-CAR "Expresul CFR" Bucureşti, prin care i se aducea la cunoştinţă că figurează cu o datorie de 3.300 lei (creditul integral) fiind, totodată, restantă cu suma de 1.771 lei (debit restant şi penalităţi). Ulterior, fiind audiată, Telegraf a recunoscut că a încasat de la Mariana T. suma totală de 1.540 lei, fără a-i emite chitanţă, sumă pe care şi-a însuşit-o, cheltuind-o în interes personal. Banii erau plătiţi de Mariana în piaţă, partea vătămată având închiriată o tarabă, unde vindea produse.
Poliţiştii şi procurorii au probat opt astfel de cazuri, pentru alte 36 de reclamaţii vizându-le pe Maria Mariana Telegraf şi Florica Roman fiind necesară disjungerea cercetărilor. Cinci ani s-au străduit oamenii legii ca să probeze dalapidările de la CAR "Expresul CFR" Brăila, însă munca lor a fost mult îngreunată după plecarea din ţară a vicepreşedintei Maria Telegraf, în anul 2011.
În septembrie 2014, soţul inculpatei "a confirmat că aceasta a fost informată despre faptul că este căutată de poliţie, dar că nu a putut să vină, fiind sub puterea unui contract de muncă în Italia". Inculpata a mai transmis că ştie pentru ce este căutată. Pe 26 septembrie acelaşi an, i-a trimis procurorului de caz, prin curier, o declaraţie în care îşi recunoaşte vinovăţia, precizând că a încasat bani de la membrii CAR de la Brăila, emiţând apoi chitanţe false. Telegraf a declarat în scris că a comis aceste fapte penale "deoarece preşedinta filialei, Roman Florica, nu-i plătea salariul ce i se cuvenea lunar, ştiind că ea săvârşeşte fapte ilegale cu anumiţi membri ai AAD-CAR «Expresul CFR» Bucureşti".
În 2012, CAR "Expresul CFR" s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 105.433,50 lei, însă până în prezent s-a probat delapidarea doar a sumei de 28.457 lei (corespunzătoare celor opt plângeri penale instrumentate). Procurorul de caz a solicitat în scris punctul de vedere al AAD-CAR "Expresul CFR" Bucureşti, în legătură cu sumele recuperate pe calea executărilor judecătoreşti (în patru rânduri), în perioada 1 septembrie - 18 decembrie 2014, ca să fie scăzute din prejudiciu, însă nu a primit niciun răspuns. În asemenea împrejurări, procurorul a amendat, în două rânduri, CAR "Expresul CFR" Bucureşti, cu câte 5.000 de lei.
Cazul a fost trimis spre soluţionare magistraţilor judecători.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro