• formaţia de handbal brăileană a obţinut în premieră medaliile de argint • o performanţă care se repetă în sportul nostru de echipă, după o perioadă de 24 de ani • HC Dunărea a obţinut medaliile de bronz de două ori • performanţele vor continua, asigură oficialităţile locale • deja preferata brăilenilor, Elena Voicu, portarul echipei, a semnat cu gruparea brăileană pe încă 2 ani
Formaţia feminină de handbal HC Dunărea a scris, luni seara, o nouă pagină glorioasă în istoria clubului şi a oraşului nostru, devenind în premieră vicecampioană naţională, după victoria la pas obţinută în faţa echipei HCM Rm. Vâlcea. Este rezultatul muncii tuturor celor implicaţi la club, conducere administrativă, tehnică, a jucătoarelor şi, nu în ultimul rând, al celor care au susţinut financiar echipa: Consiliul Judeţean şi Primăria. În faţa unei săli arhipline, handbalistele pregătite de Costică Buceschi şi Cristian Preda au dat un spectacol de gală în faţa oltencelor, iar la finalul partidei, chiar dacă mai este o etapă de disputat din acest campionat, jucătoarele au primit din partea FRH mult râvnitele medalii de argint. Totul s-a petrecut într-o atmosferă incendiară creată de cei aproximativ 2000 de spectatori. Fiesta s-a declanşat cu 2-3 minute înainte de finalul partidei, când jucătoarele care se aflau pe banca de rezerve s-au ridicat şi au început să sară de bucurie, iar după fluierul final a început marea petrecere din sală. Una firească, ţinând cont de faptul că o astfel de performanţă a unei echipe feminine brăilene s-a mai înregistrat doar în urmă cu aproximativ 24 de ani, când voleibalistele de la Braiconf pregătite de Jean Preda au obţinut medaliile de argint.
HC Dunărea a promovat în Liga naţională de handbal feminin la finalul campionatului 2004-2005 şi pănă la această mare performanţă a mai urcat de două ori pe treapta a treia a podiumului de premiere, mai precis la finalul sezoanelor 2008-2009 şi 2013-2014. Pe plan internaţional, HC Dunărea a atins faza semifinalelor în Challenge Cup în sezonul 2007-2008, dar a avut prestaţii care au făcut o propagandă frumoasă handbalului brăilean în EHF şi Cupa Cupelor. Consiliul Judeţean şi Primăria vor susţine în continuare acest club de handbal, iar dacă va fi linişte financiară HC Dunărea poate obţine şi alte rezultate de acest fel.
Elena Voicu şi Gabriella Szucs şi-au prelungit contractul pe încă 2 ani
Conducerea clubului a început deja demersurile pentru stabilirea lotului cu care HC Dunărea va aborda sezonul competiţional următor, iar un prim pas câştigător a fost acela că două dintre cele mai valoroase jucătoare, portarul Elena Voicu, preferata publicului brăilean, şi interul Gabriella Szucs au semnat pe încă 2 ani cu gruparea de la Dunăre. Conducerea clubului încearcă să păstreze cât mai multe handbaliste din actualul lot însă, în acelaşi timp, tratează cu jucătoare importante din ţară şi din străinătate.
“Este o bucurie imensă pentru toţi iubitorii sportului brăilean, am cucerit medaliile de argint după un campionat în care am fost tot timpul pe podium. Am fost singura echipă care a învins-o pe CSM Bucureşti, nimeni alta decât câştigătoarea Ligii Campionilor. Ceea ce este foarte important este faptul că autorităţile locale sunt în continuare lângă echipă şi că se doreşte performanţă. Şi vă asigur că HC Dunărea Brăila va face în continuare performanţă”, a declarat George Caranica, preşedintele clubului de handbal.
Victorie de gală cu HCM Rm. Vâlcea
Susţinute de cei 2000 de brăileni prezenţi în Polivalentă, handbalistele brăilene au dat un spectacol de gală în faţa oltencelor de la Rm. Vâlcea. HC Dunărea avea deja un avans de patru puncte, 5-1, în minutul 8, a urmat o scurtă perioadă echilibrată în care oltencele s-au apropiat la un gol însă de la 6-5 echipa gazdă s-a desprins la 11-5. Formaţia pregătită de Costică Buceschi şi Cristian Preda a gestionat foarte bine momentul în care a avut două jucătoare eliminate în acelaşi timp, dar şi finalul primei reprize, iar la pauză conducea cu 12-6. În repriza a doua, brăilencele au făcut spectacol dar au avut şi o prestaţie foarte bună în ambele faze ale jocului. HC Dunărea s-a desprins la 10 goluri, 20-10, dar a avut şi 11 puncte avans, 24-13 sau 25-14 şi fiecare reuşită a gazdelor a fost aplaudată de publicul spectator. Echipa gazdă s-a impus cu 26-18 în partida cu HCM Rm. Vâlcea, una în care Elena Voicu a avut 12 parade, iar ceea ce a urmat a fost de neuitat pentru cei care şi-au procurat biletele cu multe zile înainte pentru a fi prezenţi la acest eveniment.
Pentru HC Dunărea au marcat: Bianca Tiron 7 goluri, Gabriela Perianu 5, Timeea Tătar 4, Aneta Pârvuţ 3, Alexandra Orşivschi 1, Eliza Buceschi 1, Ştefania Epureanu 1, Diana Axinte 1, Mădălina Zamfirescu 1, Gabriella Szucs 1, Alina Czeczi 1. Au mai jucat Mihaela Obedeanu, Anca Ciuclaru, Andreea Lipară.