Supranumit "baby Schumi", Vettel îl are ca idol pe septuplul campion mondial şi a decis să arate astfel că este alături de fostul pilot al echipelor Ferrari şi Mercedes, la prima etapă a sezonului 2014, Marele Premiu al Australiei, care a început vineri.
Fost coechipier cu Schumacher la Ferrari, Felipe Massa are şi el pe pe cască iniţialele numelui germanului Michael Schumacher. "Mă gândesc la el în fiecare zi, mă rog pentru el în fiecare zi. Sper că totul va reveni la normal şi că Michael va fi bine", a spus pilotul de la Williams, care a postat pe Twitter o fotografie cu noua sa cască.
Familia germanului Michael Schumacher a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că au fost înregistrate mici semne încurajatoare privind starea sănătăţii fostului pilot, aflat în comă din 29 decembrie la un spital din Grenoble, în uma unui accident suferit la schi.
Schumacher a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.