"Putini dintre poetii nostri au reusit sa ofere literaturii romane o poezie religioasa cu adevarat valoroasa", cu aceasta turatie sceptica si oarecum fondata, prefateaza Mircea Paduraru ultimul volum de poezii al lui Ionatan Pirosca, "Iertare pentru ghimpi" (Ed. Agape, Brasov, 2007). Evident ca Arghezi si Voiculescu nu mai intra in discutie, ei reprezentind practic perenii detinatori ai unui fel de monopol stilistic de neegalat in acest sector poetic, in sensul ca raportul eului fata de Divinitate nu degenereaza in postulate profetice, matrice mistice inchise ermetic si nu improasca cu venin REVELATOR de pe pozitia unui revansard-cristic-cu-diploma-de-salvator-al-umanitatii. Si poate doar Nichita Danilov a reusit sa se ridice la alura semnificantului voiculescian prin repudierea principiilor structuraliste, insa nu este singurul cu porniri "reformatoare".
In "Iertare pentru ghimpi", Ionatan Pirosca ofera o noua viziune asupra poeziei religioase, si nu numai asupra ei. Arealul textual este evidentiat intr-un regim imagistic de rit suprarealist, mediat de prezenta unei polifonii programatice: alternanta tonului calm, echilibrat cu cel ludico-ironic.
Poezia lui Pirosca nu este indopata cu tinguiri obosite, febrilitati profetice sau "grohaieli" extatico-elogioase si nici nu este impopotonata cu inhibatoarele zorzonele dogmatice; nu pune la zid, nu trage in teapa si nici nu ghilotineaza in numele IZBAVIRII, ci incearca o reintoarcere spre puritatea Edenului pierdut, asumindu-si efemeritatea ireductibila si militind impotriva spleen-ului universal din postura unui emul mesianic hotarit a se sacrifica pentru ghimpii cei in lume ramasi.
Discursul poetului este cind pilduitor-moralist, "Opreste-te si fa o reverenta,/ Albul fa-ti-l temelie, toiag./ Sfirsitul sa-ti fie inalt ca un prag,/ Noaptea ca o ansenta" (OPRESTE-TE), cind eminescian-absolutist: "Caci visul nu-i decit un sac de fum/ De imprumut dintr-un atunci acum./ Doar visul cel din Dumnezeu venit/ E singurul cuvint infaptuit" (CUM VISUL...).
Ionatan Pirosca vrea sa se contopeasca cu ubicuitatea. Si de asemenea sa afle adevarurile primare cu o aviditate cvasi-argheziana: "Cum de le-mpaci, cum de le/ infloresti din radacina pina-n pometi,/ De lacrimilor le dau asa, undele,/ si vin de nicaierea nameti?"
Iertare pentru ghimpi e un imn, pe ruta lui Ioan Alexandru, inchinat adevaratelor valori spirituale ce ar trebui sa primeze nealterate de culturi si ideologii, iar cititorului obisnuit i se va parea putin abstract. Insa tocmai acesta este efectul pe care Ionatan Pirosca cred ca vrea sa-l obtina: desfiintarea adresabilitatii generale si generarea unui ezoterism ce invita la meditatie asupra dialogului dintre om si Dumnezeu. Nu la plocoane de complezenta in fata certitudinilor fetisizate.
In "Iertare pentru ghimpi", Ionatan Pirosca ofera o noua viziune asupra poeziei religioase, si nu numai asupra ei. Arealul textual este evidentiat intr-un regim imagistic de rit suprarealist, mediat de prezenta unei polifonii programatice: alternanta tonului calm, echilibrat cu cel ludico-ironic.
Poezia lui Pirosca nu este indopata cu tinguiri obosite, febrilitati profetice sau "grohaieli" extatico-elogioase si nici nu este impopotonata cu inhibatoarele zorzonele dogmatice; nu pune la zid, nu trage in teapa si nici nu ghilotineaza in numele IZBAVIRII, ci incearca o reintoarcere spre puritatea Edenului pierdut, asumindu-si efemeritatea ireductibila si militind impotriva spleen-ului universal din postura unui emul mesianic hotarit a se sacrifica pentru ghimpii cei in lume ramasi.
Discursul poetului este cind pilduitor-moralist, "Opreste-te si fa o reverenta,/ Albul fa-ti-l temelie, toiag./ Sfirsitul sa-ti fie inalt ca un prag,/ Noaptea ca o ansenta" (OPRESTE-TE), cind eminescian-absolutist: "Caci visul nu-i decit un sac de fum/ De imprumut dintr-un atunci acum./ Doar visul cel din Dumnezeu venit/ E singurul cuvint infaptuit" (CUM VISUL...).
Ionatan Pirosca vrea sa se contopeasca cu ubicuitatea. Si de asemenea sa afle adevarurile primare cu o aviditate cvasi-argheziana: "Cum de le-mpaci, cum de le/ infloresti din radacina pina-n pometi,/ De lacrimilor le dau asa, undele,/ si vin de nicaierea nameti?"
Iertare pentru ghimpi e un imn, pe ruta lui Ioan Alexandru, inchinat adevaratelor valori spirituale ce ar trebui sa primeze nealterate de culturi si ideologii, iar cititorului obisnuit i se va parea putin abstract. Insa tocmai acesta este efectul pe care Ionatan Pirosca cred ca vrea sa-l obtina: desfiintarea adresabilitatii generale si generarea unui ezoterism ce invita la meditatie asupra dialogului dintre om si Dumnezeu. Nu la plocoane de complezenta in fata certitudinilor fetisizate.
