Veste uriașă pentru înotătorii Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Declarația lui David Popovici a făcut valuri

Veste uriașă pentru înotătorii Brăilei

• CNI anunță o nouă licitație pentru execuția restului de lucrări la bazinul olimpic din Brăila • de această dată sunt operatori interesați, am aflat de la directorul CNI, Manuela Pătrășcoiu • s-a făcut o reexpertizare și sunt șanse mari ca la anul, Brăila Cameliei Potec și Dianei Mocanu să aibă bazin olimpic • europarlamentarul Mihai Tudose a punctat că administrația locală nu a avut nicio responsabilitate în blocajul creat

 

În sfârșit, după ani de așteptări, blocajul în care se află Bazinul Olimpic din Brăila s-ar putea spulbera pe 12 septembrie. Mai exact, la acea dată, se vor deschide ofertele  și după cum am aflat de la Compania Națională de Investiții (CNI) sunt operatori interesați de lucrare. ”Obiectivul de investiție se află în procedură de achiziție publică pentru finalizarea lucrărilor, prin publicarea în SICAP a anunțului CN1070268, din data de 20.06.2024. Deschiderea ofertelor este programată pentru data de 12.09.2024. După atribuirea contractului societății declarate câștigătoare se va emite ordinul de începere pentru finalizarea restului de executat, termenul estimat fiind de 8 luni de la emiterea ordinului de începere”, ne-a declarat Manuela Irina Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții. Sursa citată s-a declarat optimistă cu privire la finalizarea investiției. Întrebată dacă declarațiile olimpicului român David Popovici au reușit să ungă rotițele angrenajului birocratic, Manuela Pătrășcoiu a admis că orice susținere pentru sportul românesc este de mare ajutor știut fiind că bunele intenții sunt deseori îngropate în chichițe funcționărești. Că este așa a recunoscut și fostul premier Mihai Tudose, actualmente europarlamentar aflat la un nou mandat, pe care l-am întrebat primul ce mai știe despre Bazinul Olimpic din Brăila. ”În primul rând vreau să punctez că nu este nimeni vinovat din administrația publică locală. Sediul materiei este la Compania Națională de Investiții. Cu alte cuvinte, CNI va face recepția, CNI va găsi soluția. Firma câștigătoare a executat peste 90% din lucrări cu 100% din suma alocată și a cerut bani în plus pentru că între timp s-a schimbat și normativul pentru bazinele de înot, au crescut și prețurile... În acest context, a venit ministrul Dezvoltării Cseke Attila la Brăila, nu a găsit pe nimeni pe șantier, a reziliat contractul și din acel moment șantierul s-a blocat... și blocat a rămas. De ce? Pentru că nicio altă firmă nu și-a asumat garanția pentru întreaga construcție, de la fundație până la finalizare. Asta-i explicația pentru licitațiile organizate de CNI la care nu s-a prezentat nimeni. Cine-și asumă garantarea lucrării în întregime?! CNI ar trebui să găsească o soluție... și se pare că a găsit-o”, ne-a declarat Tudose.

 

Primăria va primi, ca beneficiar, garanție pe trei ani

Directorul CNI ne-a explicat că după deschiderea ofertelor pe 12 septembrie, în octombrie s-ar putea încheia procedura licitației dacă nu vor fi contestații. Astfel, până la sfârșitul lunii octombrie a.c. se semnează contractul cu câștigătorul, se dă drumul la organizarea de șantier, acces la utilități, și din acel moment practic antreprenorul intră în pâine. Sursa citată ne-a declarat că cel târziu la începutul anului viitor se va primi autorizația pentru începerea efectivă a lucrărilor care se vor termina în opt luni. Cu alte cuvinte, anul viitor, în toamnă, Brăila va avea bazin olimpic, așa cum scrie la carte. Totodată, se vor face probe la toate instalațiile și utilajele din interior, se va lua legătura cu producătorii astfel încât Primăria, în calitate de beneficiar al lucrării să primească o garanție de trei ani.

 

O istorie tulbure

Oficial, lucrările la bazinul olimpic au început în primăvara lui 2015, pentru suma de  8 milioane de euro, bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Beneficiarul final al obiectivului de investiții este Primăria Brăila, care a contribuit cu 2,1 milioane de euro la acest proiect.

Din păcate, vorbim de o investiție blocată într-un stadiu foarte avansat de execuție, în urma rezilierii contractului cu firma Midanne Invest Grup, constructorul din capitală, mustrat la nivel central pentru repetatele sale întârzieri și amânări în finalizarea lucrărilor. Cu toate acestea însă, lucrările au fost executate cu simț de răspundere, conform unei expertize tehnice realizate de Specialist Consulting SRL, la cererea CNI în urmă cu câțiva ani. Acum, CNI a reactualizat printr-o nouă expertiză restul rămas pentru care s-a organizat licitația din 12 septembrie.

Amintim că stadiul procentual al lucrării, la momentul rezilierii contractului a fost de 95%, pentru care constructorul, adică Midanne Invest Grup, a încasat de la stat 32.057.896,46 lei fără TVA, toate facturile fiind achitate integral. În procentul de 5% sunt vizate categorii de lucrări la finisajele interioare, placări bazine, montat uși, montat tavan fals, dotarea cu aparate electrice și obiecte sanitare, precum și efectuarea de reparații la exterioarele degradate.

 

Cinci licitații și niciun ofertant

Ulterior rezilierii contractului, CNI a organizat mai multe proceduri de achiziție publică în vederea contractării restului de executat, ne-a informat biroul de presă al Companiei:

  1. CN1043917/16.06.2022 - achiziție anulată ca urmare a faptului că nu s-a înscris niciun ofertant.
  2. CN1045656/02.08.2022 achizitie anulată la data de 27.10.2022, oferta fiind declarată inacceptabilă și/sau neconformă.
  3. CN1049012/02.11.2022 - achiziție anulată administrativ, în mod automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nu a depus ofertă niciun operator economic.
  4. S-a încercat și realizarea unei proceduri de “Negociere fără publicare prealabilă” conform art. 104 din Legea 98/2016, în data de 12.01.2023 unde de asemenea nu a depus ofertă niciun operator economic, motiv pentru care procedura a fost anulată.
  5. S-a mai încercat o nouă procedură de “Negociere fără publicare prealabilă” conform art. 104 din Legea 98/2016 care nici aceasta nu a putut fi atribuită

”Drept urmare dat fiind faptul că la niciuna din cele 5 proceduri de achiziție nu s-au putut atribui lucrările rest de executat, CNI a întreprins demersurile necesare pentru reavizarea obiectivului de investiții. Astfel documentația aferentă obiectivului de investiții a fost reavizată prin emiterea ordinului MDLPA nr. 2658/22.12.2023. Valoarea reavizată a obiectivului de investiții este de 77.886.283 lei cu TVA”, am mai aflat de la biroul de presă al companiei. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro