• în cadrul celei mai recente şedinţe de Guvern a fost aprobat al doilea pachet de investiţii strategice care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză • printre cele opt mari proiecte de investiţii strategice se numără şi Spitalul Regional Brăila-Galaţi • preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac s-a arătat încântat de faptul că Guvernul şi-a asumat investiţia • şi senatorul PSD Ion Rotaru consideră că s-a făcut un pas important
Guvernul Viorica Dăncilă a adoptat în cadrul celei mai recente şedinţe o hotărâre care duce un pas mai departe mega-proiectul investiţional privind realizarea unui spital regional în zona dintre Brăila şi Galaţi. Este vorba despre al doilea pachet de investiţii strategice care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Mai exact, discutăm despre opt proiecte mari, printre care şi Spitalul Regional Brăila - Galaţi. Potrivit unui comunicat de presă emis de Executiv pe această temă, spitalul ce se va construi în regiunea de sud-est a ţării, între cele două oraşe, va avea o capacitate de aproximativ 800 -1.000 de paturi.
“Şi acest spital va fi organizat clinic, cu o structură de specialităţi, având o platformă complexă de investigaţii şi intervenţii terapeutice clinice şi paraclinice, care va asigura asistenţă medicală pentru cazurile medicale complexe. Spitalul din zona Brăila-Galaţi va fi dotat cu heliport şi elicopter pentru urgenţe, precum şi cu clinici de specialitate şi centre de cercetare dotate corespunzător”, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Reamintim că, memorandumul privind construirea a cinci spitale reginonale, printre care şi cel din zona Galaţi - Brăila a fost semnat de către brăileanul Mihai Tudose, pe vremea când era prim-ministru. La scurt timp după aceea, spre finele anului trecut, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a anunţat că a semnat un protocol de predare - primire cu Ministerul Sănătăţii pentru terenul unde va fi construit în viitor spitalul. Şeful CJ a explicat atunci că este vorba despre 7,65 ha, poziţionate undeva la graniţa deja celebrei mie de hectare aflată momentan încă în proprietatea CLM Galaţi.
Contactat în urma acestei decizii a Guvernului, de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, preşedintele CJ s-a arătat încântat, considerând că asistăm la un pas important în derularea acestui proiect investiţional.
“Este un pas foarte important. Atât timp cât Guvernul Viorica Dăncilă îşi asumă spitalul regional Brăila-Galaţi pe mine mă bucură foarte mult. Este proiectul pe care îl aveam - nu noi, ca administraţie, era proiectul Guvernului PSD -, dar care ajută foarte mult această zonă în ceea ce priveşte serviciile medicale. Mai ales că va fi un spital care va deservi cele două oraşe şi municipiul Brăila, şi municipiul Galaţi. Noi am semnat atunci - Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Galaţi prin CJ -, pentru cele două terenuri. Jumătate de teren este din Brăila şi cealaltă din Galaţi, ca să avem un loc compact pentru cele 15 hectare care sunt necesare pentru construcţia acestui spital. Sarcina noastră era să punem la dispoziţie un teren liber de sarcini şi am făcut asta. Din punctul meu de vedere terenul despre care vorbim este cel mai potrivit şi cred că se poate construi acolo fără probleme atunci când vor fi bani. Ca amplasament, este puţin mai în faţă de Staţia de gaze de unde pleacă acea conductă care traversează Dunărea şi merge spre Tulcea. Deci în vecinătatea miei de hectare. Mă bucură foarte mult dacă doamna prim-ministru a anunţat că acest proiect este în derulare, mai ales că noi am semnat toate documentele referitoare la predarea terenului. Cert este că s-a mai făcut un pas”, a declarat Chiriac.
Şi preşedintele PSD Brăila s-a arătat încântat de pasul făcut de Guvern
Deşi a afirmat că nu ştia cu exactitate unde va fi amplasat spitalul regional, liderul PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru a ţinut să sublinieze importanţa faptului că Guvernul României a adoptat o hotărâre care vizează încă un pas în realizarea acestui proiect.
“Decizia este luată încă de pe vremea când premier era Mihai Tudose. Noi am transmis la Ministerul Sănătăţii o posibilă locaţie, dar ştiu că exista şi o a doua variantă. Acum nu ştiu exact care este finalitatea deciziei legată de amplasare, dar oricum va fi în zona Brăila-Galaţi. Eu îmi exprim speranţa că lucrurile vor evolua pe cele trei spitale care au fost propuse, deci inclusiv pe spitalul regional Brăila-Galaţi. A fost o variantă iniţial pe zona de finanţare, acum vom vedea dacă există alta. Dar atât timp cât avem o hotărâre de Guvern şi este promovată investiţia, eu îmi exprim speranţa că ea va fi şi realizată, plecând de la tot ce înseamnă: proceduri, proiect tehnic, licitaţii şi aşa mai departe”, a declarat Rotaru.
Ce alte obiective cuprinde al doilea pachet investiţional
Celelalte obiective aprobate cu această ocazie sunt: Amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie; Construirea aeroportului Bucureşti Sud, Canalul magistral Siret - Bărăgan, Construcţia în parteneriat public - privat a unei fabrici de mijloace de transport electrice în apropiere de Bucureşti; Construirea şi operarea în parteneriat public - privat a unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem; Spitalul regional Timişoara şi un nou complex turistic pentru schi în masivul Făgăraş. De asemenea, după cum se precizează în comunicatul emis de Guvern, trebuie punctat că în şedinţa din 24 mai 2018, a fost aprobat primul pachet de investiţii strategice care vor fi realizate prin parteneriat public privat, acestea însemnând: Autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov, autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni, autostrada Bucureşti - Craiova - Lugoj, Complexul Medical “Carol Davila”, care se va construi în zona de nord a capitalei şi va cuprinde Spitalul Republican, precum şi proiectul privind operarea de servicii pentru cele 15 spitale din reţeaua CFR.