Cei patru membri ai trupei ABBA s-au reunit sub același acoperiș miercuri la Stockholm, cu ocazia deschiderii unui restaurant care se numește Tyrol, dar au ținut să precizeze că nu vor mai urca împreună pe o scenă.
Benny Andersson a spus că „nu crede" că se vor mai afla împreună pe o scenă. „Suntem aici pentru a sărbători", a declarat și Bjorn Ulvaeus.
Membrii ABBA, idoli ai muzicii disco din anii 70, cu ținutele lor de scenă exuberante și prezența lor antrenantă, nu au mai fost văzuți în același loc din 2008, când au venit separat, având mare grijă să nu fie fotografiați împreună. Nici acum nu au dorit să se fotografieze toți patru, mai ales că trei dintre ei au venit împreună cu actualii lor parteneri de viață.
Din 1974, grupul care a cântat până la destrămarea lui în 1982 ar fi vândut peste 380 de milioane de albume în întreaga lume. ABBA era format din cele două cupluri, Bjorn căsătorit cu Agnetha și Benny cu Anni-Frid. Dintre cei patru, doar Agnetha Faltskog a venit singură la reîntâlnirea de miercuri.