Sentinţă definitivă în dosarul atacului asupra familiei "Buricea" la mai bine de patru ani de la incident. După ce au primit deja două lovituri sub centură, o condamnare dată de Judecătoria Brăila şi menţinerea acesteia de către Tribunalul Brăila, prin respingerea apelurilor inculpaţilor, membrii clanului "Caţali" au mai primit o veste proastă. Zilele trecute, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii în dosar, trimiţându-i în spatele gratiilor. Cei care au făcut recurs împotriva deciziei Tribunalului Brăila, din iunie anul trecut, au fost Gigel Beşchea, Eugen Grozea, Nicolae Pătraşcu, Ionuţ Ranete, Gabriel Chioreanu şi Angelin Viorel Ciurea. În schimb, inculpaţii Radu Bogăţeanu, Sorin Lazăr şi Costin Caluda şi-au retras recursurile la termenul din data de 21 octombrie 2010. Instanţa gălăţeană îi obligă pe inculpaţii Gigel Beşchea, Eugen Grozea, Nicolae Pătraşcu, Ionuţ Ranete şi Angelin Viorel Ciurea la plata a câte 200 lei fiecare şi pe inculpatul Gabriel Chioreanu la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs. Decizia Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în şedinţă publică pe 21 februarie, este definitivă.
Reamintim că, în data de 22 iunie 2010, magistraţii Tribunalului Brăila le-au respins apelurile inculpaţilor în dosarul atacului asupra familiei "Buricea" şi au decis să păstreze condamnările date de prima instanţă, în urmă cu mai bine de un an. În februarie 2009, anul trecut, 17 indivizi ai grupării din Vărsătura, în frunte cu "Romică Caţali", au fost condamnaţi de Judecătoria Brăila, nouă dintre interlopi primind pedepse cu executare în penitenciar. Inculpaţii au declarat însă apel, dosarul ajungând pe rolul Tribunalului, dar judecarea cauzei s-a tot amânat de la o lună la alta, ba din lipsă de procedură cu unii dintre inculpaţi, ba pentru administrarea unor noi probe, ba din cauza lipsei apărătorilor. La sfârşitul lunii iunie, instanţa a respins toate apelurile formulate de inculpaţii în dosar, singurul admis fiind cel formulat de Parchet cu privire la Cristinel Cristea, care fusese condamnat la un an de închisoare cu executare. Cu privire la acesta, s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătorie, asta pentru că instanţa nu se pronunţase cu privire la antecedentele lui penale. De asemenea, magistraţii Tribunalului au dispus încetarea procesului pentru inculpatul Adrian Bălan, care a decedat.
Nouă dintre membrii grupării din Vărsătura au fost condamnaţi la închisoare cu executare
Dosarul atacului asupra familiei Buricea a fost soluţionat de magistraţii Judecătoriei Brăila, în februarie 2009. Deşi au dat-o la pace în primăvara lui 2008, interlopii brăileni au suferit în 2009 o înfrângere zdrobitoare, în condiţiile în care avocaţii ceruseră achitarea clienţilor lor. Nu mai puţin de 17 indivizi ai grupării din Vărsătura, în frunte cu Radu Bogăţeanu, zis "Romică Caţali", au fost condamnaţi pentru participare la atacul din octombrie 2006, asupra celor din gruparea Buricea, nouă dintre interlopi primind pedepse cu executare în penitenciar. Totuşi, după "marea împăcare" a inculpaţilor din cele două grupări rivale, o parte dintre acuzaţii au picat. Astfel, acuzaţia de distrugere, pusă iniţial pe seama inculpaţilor, a încetat din momentul în care familia Buricea şi proprietarii maşinilor distruse şi-au retras plângerile penale, rămânând numai cea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Şeful grupării, Radu Bogăţeanu, Adrian Bălan, Nicolae Pătraşcu, Gigel Beşchea (pe numele căruia există mandat de arestare internaţional), Angelin Ciurea, Gabriel Chioreanu şi Sorin Lazăr au primit câte 3 ani de închisoare cu executare în penitenciar, pentru participare la atacul de tip mafiot. Eugen Grozea, recidivist, care are de asemenea un mandat de arestare emis pe numele lui, a primit 4 ani de închisoare cu executare. Costin Caluda, Valentin Prisacă, Cristian Doda şi Ionuţ Ranete au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Cristinel Cristea la un an de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului. În sfârşit, Vasile Ciumanghel, Florin Alexandru Gheorghe şi Dragoş Sorin Ilie, minori la data comiterii faptei, au fost condamnaţi la câte 6 luni cu suspendare (tot pentru favorizare), iar Nicuşor Ionaşcu, la un an de închisoare cu suspendare, pentru instigare la favorizarea infractorului.
Pe parcursul derulării procesului, mai mulţi inşi audiaţi ca martori şi-au schimbat declaraţiile, pomenindu-se ulterior cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă. Tot în iunie anul trecut, doi dintre inculpaţii în dosarul atacul asupra familiei Buricea, Sorin Lazăr şi Florin Alexandru Gheorghe, au fost condamnaţi la 15 şi respectiv 7 ani închisoare, pentru trafic de droguri.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 4 octombrie 2006, în jurul orei 22.00, Radu Bogăţeanu împreună cu ceilalţi inculpaţi s-au deplasat în cartierul Radu Negru, la blocul T, unde locuieşte familia fraţilor Buricea, în scop de răzbunare. Ei au aruncat cu pietre în geamurile apartamentului, afectând şi alte locuinţe învecinate. În timpul atacului, au fost distruse două autoturisme de lux parcate în curtea interioară a blocului, ai căror proprietari se aflau în vizită la fraţii Buricea. Mulţi interlopi s-au ascuns, de frică, acasă la fraţii Buricea. Acuzarea a mai precizat că interlopii din Vărsătura au proferat ameninţări şi expresii jignitoare, tulburând grav liniştea şi ordinea publică în zonă. Cu toate că de la locul faptei au fost recuperate diverse "arme" folosite în incident, inclusiv o toporişcă, interlopii s-au declarat nevinovaţi.