Vedete de pe Instagram, supărate după ce au pierdut milioane de urmăritori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vedete de pe Instagram, supărate după ce au pierdut milioane de urmăritori

Instagram analizează o problemă în urma căreia unele conturi s-au confruntat cu o scădere a numărului de urmăritori, a confirmat reţeaua de socializare, citată miercuri de Press Association.

 

Utilizatorii aplicaţiei specializată în distribuirea de fotografii online au observat o scădere a numărului de urmăritori, fanii cântăreţei americane Ariana Grande susţinând că vedeta a pierdut nu mai puţin de trei milioane de urmăritori, de la 145 de milioane la 142 de milioane, potrivit Agerpres.

Actriţa britanică Joan Collins a transmis pe Twitter că nu va mai publica nimic pe Instagram după ce a pierdut 3.000 de urmăritori.

Vedeta de televiziune Scarlett Moffatt, cunoscută din reality show-ul britanic ''Gogglebox'', a publicat la rândul său un mesaj pe Twitter întrebând: ''De ce Instagram pur şi simplu elimină 200.000 de urmăritori de la toată lumea?''.

Celebrul stilist american James Charles a dezvăluit pe aceeaşi reţea de socializare că a pierdut peste o jumătate de milion de urmăritori ai contului său de Instagram.

Mulţi dintre utilizatori au speculat că această problemă ar fi cauzată de o acţiune de eliminare a conturilor false sau de tip ''bot''. Instagram anunţase anterior că lucrează la dezactivarea acestor tipuri de conturi.

Însă, platforma deţinută de Facebook a indicat că actuala scădere a numărului de urmăritori nu este rezultatul unei acţiuni de epurare a conturilor false sau de tip ''bot''.

''Suntem conştienţi de existenţa unei probleme care provoacă, în cazul unor persoane, o modificare a numărului de urmăritori ai contului'', a declarat un purtător de cuvânt al Instagram. ''Lucrăm rapid pentru a o remedia'', a adăugat reprezentantul platformei. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro