Vecinul ucigaş a fost arestat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vecinul ucigaş a fost arestat

* bătrânul ucis a lucrat ani de zile la "Progresul", însă, după ce şi-a pierdut casa din cauza unei femei, a fost nevoit să locuiască în blocul G13 * fiica bătrânului susţine că tatăl ei nu era nicidecum alcoolic, aşa cum susţin unii vecini, chiar cei pe care bătrânul îi ajuta la nevoie

Bărbatul care l-a omorât în bătaie pe bătrânul de 67 de ani, din blocul "Nato", a ajuns în spatele gratiilor. Aurel Potârniche (43 de ani), poreclit "Doctorul" a fost reţinut de poliţişti şi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Ieri, judecătorii au emis pe numele criminalului mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În seara zilei de 26 iulie, pe fondul unui conflict spontan, Niţă Scăpău a fost luat la bătaie de vecinul său, care nu s-a oprit până nu l-a văzut la pământ. Victima a fost găsită după câteva ore şi transportată la spital, unde medicii au operat-o de urgenţă. După numai o zi, bătrânul a decedat în timp ce se afla la Terapie Intensivă.

 

30omor2 Familia spune că Niţă Scăpău a murit fiindcă a fost prea bun cu vecinii Familia victimei este şocată de modul în care a sfârşit bătrânul, mai ales că, spun rudele, era un om bun, care ajuta pe toată lumea şi nu merita să moară aşa. Fiica cea mare a lui nea Niţă, Tudoriţa Brânză, ne-a povestit că tatăl ei a mai fost bătut de acelaşi vecin, însă acum nu a mai scăpat cu viaţă din mâinile lui. Femeia susţine că bătrânul nu era nicidecum un alcoolic, aşa cum susţin unii vecini, chiar cei pe care bătrânul îi ajuta şi le dădea bani când aveau nevoie. Chiar dacă mai bea câte un pahar-două pentru a mai uita de necazurile care nu l-au ocolit toată viaţa, bătrânul nu a întrecut niciodată măsura. Ceea ce o doare cel mai tare pe fiica bătrânului este faptul că vecinii, cărora nea Niţă le-a tras apă şi lumină, ba chiar le-a cumpărat electrocasnice din banii lui, nu au sunat nici măcar la salvare atunci când el era la un pas de moarte. "Tatăl meu avea frigider în casă, iar vecinii mai aduceau la el mâncare. Concubina lui Potârniche a adus nişte cârnaţi, dar o altă vecină care a venit să îşi ia pachetul, a luat şi cârnaţii. Atunci concubina lui Potârniche i-a spus că nu are ce să îi dea de mâncare pentru că «nea Niţă ne-a mâncat cârnaţii», iar el a venit să îi ceară socoteală. L-a prins pe hol, l-a lovit cu un scaun care se afla în faţa unei uşi. Tatăl meu a fugit în casă, dar vecinul a intrat după el şi l-a bătut de l-a omorât. I-a tras şi în cap, peste tot, i-a rupt coastele. Noroc că a sărit o vecină, Mihaela, ea l-a salvat. Dar tata a rămas în casă apoi, a zăcut pe jos... O altă vecină l-a găsit mai târziu şi m-a anunţat pe mine. Nimeni nu a vrut să sune la Salvare, deşi tata i-a ajutat pe toţi. Le dădea şi bani, le-a cumpărat frigidere, maşini de spălat în rate şi plătea el", a spus plângând Tudoriţa. Femeia a mai spus că vecinii bătrânului s-au înrăit după ce au văzut că el are tot ce îi trebuie, însă nea Niţă comunica cu toţi şi îi ajuta când aveau nevoie. El a fost cel care a umblat peste tot pentru a trage apă şi lumină la bloc, însă se pare că vecinii nu au apreciat asta, ba unul chiar l-a omorât. După cum ne-au povestit cei trei copii ai bătrânului, două fete şi un băiat, nea Niţă a lucrat ani de zile la Progresul, ca maistru fochist, era foarte priceput şi făcea de toate. Bătrânul a ajuns singur în blocul "Nato", după ce a fost păcălit de o femeie cu care a trăit şi care l-a convins să vândă casa. "Noi am copilărit în Viziru, însă părinţii au divorţat, iar tatăl nostru şi-a luat un apartament în Hipodrom. S-a încurcat cu o femeie care l-a convins să vândă apartamentul şi s-au mutat la casă, în zona Catanga, din cartierul Chercea. Femeia l-a părăsit apoi, dar pentru că a trăit în concubinaj cu el vreo 7-8 ani a avut dreptul la jumătate din casă. După ce a vândut casa, tata a rămas cu vreo câteva milioane şi şi-a luat garsoniera la blocul G13", au spus copiii bătrânului.

 

Pe lângă şocul suferit în momentul când au aflat că tatăl lor a fost omorât, copiii bătrânului au mai întâmpinat şi alte greutăţi. Fiicele bătrânului s-au plâns că angajata de la Cimitirul Municipal le-a cerut 600 de lei pentru un loc în cimitir şi plata groparilor, fără a primi chitanţă în schimb. Când s-au dus la Direcţia Serviciilor Publice, femeile au aflat că, de fapt, locul de veci costa doar 230 de lei. "Ne-a cerut 6 milioane la cimitir, nu ne-a dat nicio chitanţă. La DSP ni s-a spus că nu trebuia să dăm aceşti bani. Ne-am întors la cimitir, iar angajata de acolo ne-a aruncat banii în scârbă. Erau banii noştri, munciţi de noi. Am plătit doar 230 de lei pentru groapă", a spus Tudoriţa Brânză.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro