* este vorba despre o lege trimisă deja spre promulgare președintelui României
Fermierii brăileni scapă de birocrație și vor depune mai puține documente, când solicită de la APIA plățile directe. Camera Deputaților a votat pentru simplificarea modului de accesare a schemelor de plăți și a decis să elimine depunerea de către fermieri a adeverințelor conform înscrisurilor din registrul agricol și a copiei anexei nr. 24 de la starea civilă. Este suficient ca cei peste 13.000 de agricultorii brăileni aflați în plată să declare pe propria răspundere că își lucrează terenul și că dețin documente doveditoare (facturi, chitanțe etc.).
Astfel, documentele care atestă calitatea de fermier activ vor fi solicitate sau preluate din bazele de date ale altor instituții implicate, direct de către APIA, iar cei peste 831.000 de fermieri români, care depun anual cererea de plată nu mai sunt nevoiți să meargă la Oficiul Registrului Comerțului sau la alte instituții, pentru avize și adeverințe. ”Instituțiile statului vor comunica între ele, iar fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată și, dacă este cazul, doar documente care nu sunt emise de terţi. Documentele din care reiese că hectarele de teren agricol se află la dispoziția fermierului vor fi solicitate de către funcționarii APIA de la instituțiile responsabile sau vor fi preluate direct din sistemele informatice ale autorităților. Este o modalitate concretă a debirocratizării, de a ușura munca celor implicați în agricultură, care și așa se confruntă cu tot felul de dificultăți”, a declarat Vasile Varga, deputat PNL de Brăila, care a votat favorabil acest demers.
Legea a fost trimisă spre promulgare președintelui României și va intra în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial.
Biroul de presă PNL Brăila