Vasile Varga și-a luat adio de la Parlament | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vasile Varga și-a luat adio de la Parlament

* deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, a postat, ieri, un mesaj pe rețelele de socializare, prin intermediul căruia a anunțat că a participat la începutul săptămânii, la ultima sa ședință în cadrul Comisiei juridice a Camerei * acesta le-a mulțumit brăilenilor pentru votul pe care i l-au acordat în urmă cu patru ani și le-a urat succes colaboratorilor săi din Parlament, precizând că a închis, cu această ocazie, încă un capitol al vieții sale

 

Deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, a dorit să marcheze într-un fel despărțirea sa de Parlamentul României. Acesta a postat, ieri, pe rețelele de socializare un mesaj în legătură cu faptul că, la începutul săptămânii, a luat parte la ultima sa ședință de lucru din cadrul Comisiei juridice a Camerei. Varga a precizat, cu această ocazie, că a închis încă un capitol al vieții sale și a ținut să le mulțumească atât brăilenilor care l-au votat în urmă cu patru ani, cât și colaboratorilor săi din Parlament.

”Am participat, luni, la ultima ședință a Comisiei Juridice a Camerei  Deputaților. Nu a fost o ședință festivă, ci una de muncă efectivă, așa cum au fost toate ședințele Comisiei Juridice. Am mai spus, este una dintre cele mai grele comisii din Parlament, este un volum uriaș de muncă, sunt multe legi, trebuie să fii atent la nuanțe și interpretări, nu exagerez cu nimic când spun că uneori s-a lucrat până târziu în noapte pentru a finaliza și a da o formă articulată anumitor legi. Le mulțumesc colegilor deputați cu care am lucrat și apreciez faptul că, indiferent de formațiunea politică pe care o reprezenta unul sau altul, fiecare a depus un efort considerabil pentru ca lucrurile să meargă cât mai bine. Astfel, după ședința de luni, am închis un alt capitol al vieții mele, unul pe care l-am scris datorită încrederii pe care mi-au oferit-o brăilenii atunci când m-au trimis să-i reprezint în Parlamentul  României. Le mulțumesc tuturor celor care, prin votul lor, m-au responsabilizat cu această demnitate și îi asigur de prețuirea mea!”, a declarat Varga.

Liberalul nu a dorit să mai vorbească despre activitatea sa din timpul ultimelor două mandate, precizând că oricine este interesat poate să arunce o privire pe site-ul Camerei Deputaților. Chiar și așa, Varga a dorit să sublinieze că, din punctul său de vedere, nu a fost un deputat despre care să se poată spune că a ”dormit” în Parlament.

”Activitatea ca deputat mi-am prezentat-o cetățenilor în toți acești ani, nu aș vrea să mai insist, oricine poate verifica datele oficiale pe site-ul Camerei. Cred că cifrele vorbesc de la sine, ele nu mint și arată că nu am fost genul de parlamentar despre care să se spună că «a dormit în scaun». Sigur, meritele realizărilor din cele două mandate nu sunt exclusiv ale mele, sunt rodul muncii unei echipe care mi-a fost alături. Tocmai de aceea, la final de drum, vreau să mulțumesc în mod deosebit personalului de specialitate al Camerei Deputaților, dar și colaboratorilor și în general tuturor celor care, într-un fel sau altul, m-au ajutat să duc la bun sfârșit mandatele de deputat. Gânduri bune tuturor și succes în activitățile pe care le desfășurați! Sărbători fericite!”, a conchis Varga.

Precizăm că deși a candidat pentru un nou mandat de deputat, liberalul nu a mai intrat în Parlament în urma Alegerilor Parlamentare din 6 decembrie, deoarece PNL Brăila a obținut doar un singur mandat de deputat, iar acela i-a revenit celui de pe prima poziție a listei partidului, Alexandru Popa, în timp ce Varga s-a aflat pe locul 2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro