Antrenorul Vasile Miriuţă a fost anunţat, luni, pe site-ul oficial al formaţiei CFR Cluj, ca fiind noul tehnician al echipei ardelene, din staful său urmând să facă parte şi preparatorul fizic german Matthias Grahe, care i-a pregătit în ultimii 15 ani pe jucătorii formaţiei Energie Cottbus.
Contractul lui Grahe cu Energie Cottbus, club la care se afla din 1998, a expirat la finalul anului 2013. Alături de Grahe, Miriuţă va mai fi ajutat de Alin Minteuan, antrenor secund, şi Horea Cârlan, care se va ocupa de pregătirea portarilor.
Clubul CFR 1907 Cluj şi antrenorul Petre Grigoraţ au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale, a anunţat, vineri, gruparea ardeleană.
Grigoraş a fost dat afară de la CFR Cluj încă de la finalul anului trecut, dar contractul său a fost reziliat recent. În locul lui Grigoraş a fost numit antrenor principal Vasile Miriuţă, care a pregătit în prima parte a campionatului formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ.
În vârstă de 45 de ani, Miriuţă antrenase înainte de Ceahlăul echipa a doua a grupării germane Energie Cottbus.
După 19 etape, CFR Cluj ocupă locul 7 în clasamentul Ligii I, cu 28 de puncte. Petre Grigoraş a preluat echipa CFR Cluj în etapa a V-a a Ligii I, când l-a înlocuit pe Mircea Rednic.