Vasile Datcu - un cal breaz pentru PNL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vasile Datcu - un cal breaz pentru PNL

"Cred ca va trebui sa intram in arena citiva dintre membrii vechi si inatacabili, si sa spunem lucrurilor pe nume. Sint oameni care tintesc strict interesul personal. Sa fie el acolo, acolo si acolo", declara liberalul Vasile Datcu, intr-un interviu acordat ziarului nostru, pe 2 iunie anul trecut. La vremea aceea mi s-au parut usor exagerate si chiar nedrepte unele dintre afirmatiile lui. "Si un cal daca-l puneai presedintele PNL, tot asa iesea rezultatul alegerilor. Asta pentru ca s-a votat contra PSD" este una dintre remarcile lui Datcu, in stilu-i caracteristic. De fapt si la acea vreme tot alegerile interne constituiau subiectul central al framintarilor din PNL Braila. Dupa cum, tot la fel, grupul din jurul lui Sabau se preocupa intens de contestarea alegerilor, pe atunci ale celor din cartiere. Pe 19 iunie 2005 trebuia sa aiba loc alegerile judetene in PNL Braila, dar liberalul se arata sceptic cu privire la "savirsirea" lor. A avut dreptate, si iata ca acum, dupa aproape un an de la acel interviu, conducerea PNL este tot interimara. Ba, mai mult, Biroul Permanent Central a decis dizolvarea organizatiei. Cu alte cuvinte, pestele de la cap se-mpute, dar se curata de la coada, cam asta este "viziunea" liderilor liberali de la centru. Cine a fost "capul" in toata aceasta perioada? Nimeni altul decit senatorul Dan Sabau, vesnicul presedinte interimar, NUMIT si nu ales de membrii organizatiei, dupa fuziunea PNL - ApR. Anul trecut, intr-un editorial, am contrazis spusele lui Datcu din interviul acordat ziarului nostru. Mi s-a parut nedreapta remarca potrivit careia si-un cal ar fi obtinut aceleasi rezultate la alegeri. S-au facut eforturi uriase din partea Aliantei PNL - PD, pentru a detrona PSD-ul din fruntea municipiului. Cu chiu cu vai s-a obtinut victoria si daca nu era Constantin Cibu candidatul PNL, cu siguranta, scorul ar fi fost altul. In acest context, si Sabau a facut toate diligentele posibile pentru a-l convinge pe Cibu sa candideze din partea liberalilor, dupa cum si senatorul a atras voturi din partea brailenilor. Sa nu uitam ca Sabau este un chirurg bun, si din acest punct de vedere si-a atras votul cel putin din partea pacientilor care i-au trecut prin miini in cariera lui. Pentru ce a urmat dupa alegeri, insa, nu mai are nici o scuza. Mai intii, a parasit barca PNL Ritzinger cu citiva consilieri, printre care dr. Peter Mitu si dr. Petru Ganciu, doi liberali get beget care meritau, sincer, mai multa consideratie. Apoi, la fel de adevarat este ca, dupa cistigarea alegerilor prezidentiale de catre Basescu si implicit Alianta D.A., "piftelute" au primit doar oamenii din gasca lui Sabau, ceea ce a accentuat frustrarile in rindul PNL Braila. Asa s-a conturat "aripa" Cibu, din frustrarea unor membri cu state vechi in PNL care s-au trezit ca nu mai au nici un cuvint de spus in filiala. Printre acestia se afla si Vasile Datcu, doar ca el nu s-a razvratit ci s-a retras si i-a lasat pe altii sa se bata. Iata ca acum i s-a impus de la centru aceasta enorma responsabilitate. "Se vor face alegeri in PNL Braila, chiar daca va trebui sa mor cu ei de git", promite Datcu, care n-are de ales. Mai precis trebuie sa fie el, insusi, un cal breaz si sa traga liberalii braileni din mocirla in care se balacesc de un an de zile.
In fine, in acel editorial de anul trecut in care am comentat afirmatiile lui Datcu din interviul acordat ziarului nostru, mi-am exprimat certitudinea ca senatorul Dan Sabau nu va fugi ca un las de confruntarea cu Cibu. Ei bine, m-am inselat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro