Varianta Securităţii despre Herta Muller | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Varianta Securităţii despre Herta Muller

Vreme de douăzeci de ani, Securitatea a ştiut clipă de clipă pe cine iubesc, pe cine urăsc, cu cine şi unde se întâlnesc, dar mai ales ce scriu scriitorii germani din Banat, reuniţi iniţial sub denumirea de Aktionsgruppe Banat. Urmărirea lor a continuat şi după ce Securitatea le-a dat voie să plece din ţară, începând cu 1985. Ba a devenit chiar mai agresivă, pe măsura virulenţei cu care aceştia devoalau în presa occidentală atmosfera de teroare instaurată în România.

În planurile de măsuri ale Securităţii, atenţia cea mai mare era îndreptată asupra Hertei Müller, o scriitoare care câştigase, chiar înainte de plecarea din România, câteva premii literare în străinătate pentru cartea sa "Depresiuni", carte care a stat patru ani în sertarele cenzurii şi a fost apoi publicată integral în Germania.

Într-un film documentar, recent lansat la Berlin şi la Bucureşti, finanţat de guvernul german şi intitulat "An den Rand geschrieben" ("Scriitori germani, originari din România, în vizorul Securităţii"), laureata Nobel arată că una dintre măsurile Securităţii împotriva sa a fost aceea de a lansa zvonul că s-a prostituat cu studenţi arabi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro