• parlamentarul PNL Brăila, Vasile Varga, a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă recent, că deciziile Guvernului Ludovic Orban privind şomajul tehnic s-au luat în urma consultărilor cu mediul privat • deputatul liberal a precizat că Executivul a simplificat foarte mult procedurile prin care se acordă şomajul tehnic
Deputatul PNL Brăila Vasile Varga a vorbit, recent despre simplificarea procedurilor prin care se acordă şomajul tehnic. Acesta a emis un comunicat de presă în care a subliniat că deciziile Guvernului Ludovic Orban au venit ca urmare a unei consultări cu mediul privat. Potrivit parlamentarului, una din cele mai importante decizii este aceea că angajatorii nu mai trebuie să avanseze din propriile resurse financiare plăţile către angajaţii care beneficiază de şomaj tehnic, subliniază Varga.
După cum a dorit să puncteze deputatul, plăţile se vor face direct de către AJOFM, după 15 zile, în loc de 30 de zile, aşa cum era prevăzut iniţial. Indemnizaţia de şomaj tehnic reprezintă 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie. O primă tranşă se va deconta la începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 - 31 martie, urmată ca cea de a doua tranşă de plăţi să fie făcută la începutul lunii mai, pentru perioada 1 - 16 aprilie. Pentru a câştiga timp şi pentru a elimina eventualele disfuncţionalităţi cauzate de birocraţie, angajatorii pot depune cererile şi online, a mai precizat PNL-istul.
“Angajatorii care vor primi sume pentru plata angajaţilor trecuţi în şomaj tehnic, au obligaţia să le vireze în maxim trei zile din momentul încasării acestora. Cele mai afectate domenii de şomajul tehnic sunt cele care şi-au întrerupt activitatea ca urmare a măsurilor impuse de starea de urgenţă: hotelierii, alimentaţia publică, transportatorii, saloanele de frizerie, coafură şi multe alte domenii. O altă prevedere importantă o reprezintă facilităţile acordate altor categorii de profesionişti, cluburi sportive, persoane fizice, întreprinderi individuale, PFA. Şi aceştia vor primi 75% din salariu mediu brut pe ţară, în baza unei declaraţii pe propria răspundere”, a conchis Varga.