Parlamentarul PNL Vasile Varga, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a participat, ieri, la audierea Ralucăi Prună, propunerea premierului desemnat Dacian Cioloş pentru Ministerul Justiţiei. Acesta a ţinut să îi adreseze personal o întrebare candidatei pentru funcţia de ministru, înainte de a-şi da votul, însă întâmplător, intervenţia sa nu a fost transmisă de posturile de televiziune. Contactat ulterior de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" pentru a vedea ce anume a dorit să afle de la Raluca Prună şi în ce măsură l-a mulţumit răspunsul primit, Vasile Varga s-a arătat destul de încântat de prezenţa de spirit a intervievatei. Acesta ne-a mărturisit că, plecând de la faptul că ministrul Justiţiei are printre alte atribuţii şi numirea sau eliberarea din funcţie a personalului propriu, a asistenţilor judiciari, a personalului Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate acesteia, a încercat să vadă cum plănuieşte Raluca Prună să colaboreze la nivelul instituţiilor subordonate. "Întrebarea mea a fost: «Cum va colabora, în calitate de ministru, cu toate celelalte profesiuni conexe?» Pentru că ea este cea care numeşte atât notarii, executorii... Mi-a răspuns că va avea o colaborare bună şi a exemplificat. Răspunsul venit din partea dânsei a fost impecabil. Faţă de ce a fost aseară (n.r. - audierea primei propuneri pentru Ministerul Justiţiei - Cristina Guseth), s-a văzut o diferenţă colosală. Cred că este pregătită, are un CV frumos", a afirmat Varga. Deputatul PNL nu a dorit să comenteze nimic în legătură cu celelalte propuneri pentru Guvernul Dacian Cioloş. Acesta a mai adăugat, însă, că tot la Comisia juridică a fost audiat şi Ciprian Bucur, pentru funcţia de ministru delegat în relaţia cu Parlamentul, care, de asemenea, i-a lăsat o impresie foarte bună.
De precizat că Raluca Prună, ministrul propus pentru Justiţie, a primit, ieri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, cu 48 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri.