Vard Brăila va construi un pescador pentru norvegienii de la “Havfisk” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Contract de 41 milioane euro

Vard Brăila va construi un pescador pentru norvegienii de la “Havfisk”

• corpul navei va fi realizat la şantierul din Brăila, iar construcţia va fi finalizată la Vard Soviknes, în Norvegia • noul vas cu o lungime de 80 m, va avea un rezervor de stocare a peştilor în viu cu scopul păstrării capturii în cele mai bune condiţii, la temperaturi scăzute

 

Încă un contract consistent parafat de constructorul norvegian VARD dat spre realizare navaliştilor brăileni. Compania mamă a publicat zilele acestea un comunicat de presă în care a anunţat că şantierul Vard Brăila va construi corpul unei nave de tip trauler pentru compania norvegiană “Havfisk”, în cadrul unui contract de circa 400 milioane coroane norvegiene (echivalentul a 41,6 milioane euro). Vasul, a cărui livrare este estimată pentru primul trimestru al lui 2020, va fi primul trauler din lume care va fi dotat cu un sistem integrat de stocare a energiei, alcătuit din propulsie diesel mecanică/diesel electrică şi baterii, după cum se arată în comunicatul celor de la VARD. În linii mari, nava va avea lungimea de 80 metri, designul fiind similar celui folosit pentru traulerul “Nordtind”, comandat anterior de acelaşi proprietar, compania norvegiana “Havfisk” şi livrat în ianuarie anul curent.

În comunicatul VARD se face precizarea că nava va dispune de cea mai nouă şi mai eficientă tehnologie de a aduce captura pe ţărm cu o amprentă minimă asupra mediului. Dacă traulerul “Nordtind”, livrat anterior norvegienilor de la “Havfisk”, era dotat cu o fabrică de prelucrare a peştelui, două spaţii de păstrare a peştelui refrigerat precum şi a celui congelat, având o capacitate de congelare de 80 de tone, noul vas ce va fi construit la VARD Brăila va avea suplimentar un rezervor de stocare a peştilor în viu cu scopul păstrării capturii în cele mai bune condiţii, la temperaturi scăzute, până la prelucrarea şi stocarea capturilor pentru a menţine calitatea superioară a peştelui.

Construcţia noii nave va fi finalizată la şantierul Vard Soviknes, din Norvegia. “Havfisk” este cel mai mare operator de traulere din Norvegia, cu o flotă de 10 astfel de vase de pescuit. Până în prezent, “VARD” a construit şi livrat acestei companii patru vase de pescuit: primele trei - “Gadus Poseidon”, “Gadus Njord” şi “Gadus Neptun” -, în 2013 şi 2014, iar “Nordtind”, în ianuarie 2018.

“VARD şi Havfisk au dezvoltat un parteneriat valoros, axat pe inovare, având în ultimii ani construite patru traulere de ultimă generaţie. Am convenit acum să construim o navă suplimentară, care va face din nou un pas înainte, oferind cele mai noi tehnologii şi soluţii la bord. Aşteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre pentru a dezvolta noua navă pentru flota Havfisk”, a declarat Roy Reite, CEO al “VARD”.

La rândul său, Webjørn Barstad, CEO al “Havfisk”, a comentat: “Suntem încântaţi să lucrăm încă o dată cu echipele foarte competente de la VARD şi să continuăm să dezvoltăm nave de pescuit eficiente din punct de vedere energetic. Într-un moment în care mulţi proprietari de nave norvegieni pleacă în străinătate cu proiectele lor de construcţii navale, sunt încântat că putem continua să finalizăm proiectele noi de construcţie aici, acasă”.

Vard este unul dintre principalii constructori de nave din lume, operând 10 şantiere, dintre care cinci în Norvegia, două în România (la Brăila şi Tulcea), două în Brazilia şi unul în Vietnam, toate însumând peste 9.000 de angajaţi. De asemenea, mai deţine participări la capitalul unor companii româneşti precum “VARD Electro” - producător şi furnizor de componente electrice şi servicii de instalaţii electrice, “VARD Piping” - producător de ţevi şi “VARD Accomodation” - amenajări interioare.

Pachetul de control de acţiuni ale companiei (79,69%) este deţinut de grupul italian “Fincantieri”, al patrulea cel mai mare constructor de nave. Grupul VARD a anunţat recent că a semnat şi o scrisoare de intenţie cu “Viking Cruises” pentru proiectarea şi construcţia a două nave de croazieră, corpul acestora urmând să fie construite la şantierul din Tulcea.

Reamintim că, la începutul acestui an, Grupul Vard a anunţat că a câştigat un contract pentru construcţia unui feribot 100% electric, special conceput pentru operaţiuni în fiordurile norvegiene, destinat transportului de maşini şi pasageri pentru operatorul “Boreal”, corpul navei urmând a fi construit la Brăila. Nava va avea o lungime de 74 metri şi o capacitate totală de până la 60 de maşini şi 199 pasageri şi echipaj. Potrivit informaţiilor prezentate de companie, livrarea feribotului este programată de la şantierul “Vard Brevik” în Norvegia în cel de-al treilea trimestru din 2019.

Mai trebuie spus că tot pe platforma şantierului naval brăilean este în curs de realizare o comandă şi pentru firmele TOPAZ Energy & Marine, KAZMORTRANSFLOT, BLUE WATER SHIPPING şi TENGIZCHEVROIL. Este vorba despre 8 nave destinate navigaţiei în ape fluviale şi marine din zona Mării Caspice şi vor transporta module preasamblate pentru câmpurile petroliere din Kazakhstan.

Trebuie făcută precizarea că, în total, grupul norvegian “VARD” va trebui să le livreze companiilor din Kazakhstan 18 nave: pe lângă cele opt construite de “VARD Brăila”, alte patru vor fi făcute la “VARD Tulcea”, iar şase vor fi realizate la “VARD Vung Tau”, în Vietnam.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro