Vara, sezonul fructelor şi legumelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vara, sezonul fructelor şi legumelor

Drept urmare, în această perioadă, brăilenii consumă, iar comercianţii de adaptează cererii. Astfel, în aceste zile, tarabele din pieţele din municipiu sunt pline cu tot soiul de fructe şi legume, vedetele sezonului fiind de piersicile, caisele, pepenii iar la legume roşiile, castraveţii şi ardeiul gras. Oferta este îmbunătăţită şi de fructe şi legume de extrasezon, însă preţul acestora este destul de piperat şi ca urmare şi cererea este mai scăzută.

Preţuri bune la fructele de sezon

Brăilenii au de unde alege, în pieţe, aprozare, supermarket-uri ba chiar la colţ de stradă găsindu-se fructe şi legume de tot felul, al căror preţ variază în funcţie de producător (autohton sau din import) şi calitate. Roşiile, castraveţii şi ardeii graşi sunt legumele preferate ale brăilenilor în sezonul estival, iar în privinţa fructelor, cele mai bine vândute zilele acestea sunt caisele, piersicile, nectarinele şi pepenii. Calitatea şi provenienţa acestora determină însă preţurile. Cei mai ieftini sunt castraveţii, cu preţuri între 1,5 şi 2 lei/kg, iar kilogramul de roşii, de la 2 la 3,5 lei. În această perioadă şi ardeii graşi se vând foarte bine, preţurile lor fiind cuprinse între 1,5 şi 2,5 lei/kg. Fructele sunt mai scumpe decât legumele, şi asta pentru că, din păcate, majoritatea provin din import: Grecia, Spania, Italia sau Turcia. Pe tarabele brăilenilor se regăsesc foarte puţine fructe româneşti, mai ieftine ce-i drept, însă aspectul lasă de dorit. Acceptabil la preţ sunt pepenii verzi, în mare parte româneşti, preţurile variind între 1 şi 1,5 lei/kg. În schimb, kilogramul de pepene galben ajunge până la 3,5 lei. Urmează piersicile, cu preţuri între 3 şi 3,5 lei/kg, nectarinele, între 3,5 şi 4 lei/kg şi caisele care ajung până la 5,5 lei/kg. Pe tarabe mai sunt vişine, în jur de 5 lei/kg, iar prunele ajung până la 6,5 lei/kg. Cele mai ridicate preţuri se întâlnesc la pere care ajung până la 7,5 lei/kg şi la cireşe, până la 8,5 lei. De asemenea, în această perioadă şi-au făcut apariţia pe piaţă ştiuleţii de porumb. În timp ce în Piaţa Concordia un ştiulete costă 1 leu, în Piaţa Mare vânzătorii oferă trei bucăţi la acelaşi preţ. Oferta fructelor de sezon este întregită de produsele exotice: banane, kiwi, ananas, cu preţuri mult mai mari dar în cantităţi mult mai mici, cererea fiind redusă.

Mănâncă sănătos!

Avînd în vedere că numărul cazurilor de obezitate a crescut foarte mult în ultimii ani, nutriţioniştii recomandă consumul zilnic de fructe şi legume proaspete.

Roşiile sunt o sursă importantă de antioxidanţi vitali pentru organism, cum ar fi vitamina A, vitamina C şi licopenul - despre care se spune că poate preveni apariţia cancerului şi a altor boli. De asemeni, castraveţii au atît de multe proprietăţi nutritive încît ar putea fi consideraţi adevărate "medicamente naturale", avînd calităţi curative şi ajutînd la eliminarea toxinelor din corp. Castravetele ajută în tratamentul artritei, pentru că elimină acidul uric din organism. Ardeii sunt bogaţi în vitamina C şi bioflavonoide. Vitamina C activează circulaţia şi contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Prin conţinutul de luteină, ardeiul gras ajută la menţinerea sănătăţii ochilor pînă la vîrste înaintate.

La fel ca şi legumele, fructele sunt un factor important în menţinere sănătăţii şi a unei diete echilibrate, fiind bogate în vitamine. Astfel, una dintre proprietăţile de bază ale caiselor este aceea că tonifică sistemul nervos, motiv pentru care sunt recomandate în astenie fizică şi intelectuală, stări depresive, insomnii, nevroză, stres şi oboseală. Pentru persoanele care suferă de gută, constipaţie, litiaze renale şi biliare le este recomandat consumul de cireşe, aceste fructe avînd o puternică acţiune detoxifiantă şi depurativă. Piersicile alimentează şi refac rezervele energetice prin conţinutul lor bogat în zahăr şi hidraţi de carbon. Fosforul pe care îl conţin piersicile protejează celula nervoasă, de aceea consumul acestora este recomandat în nevroze. Alte fructe bogate în minerale, vitamine şi fibre alimentare sunt nectarinele, de aceea sunt indicate mai ales copiilor şi bătrînilor. Fiind slab calorice, acestea sunt indicate în curele de slabire, în dietele de întreţinere.

Cel mai căutat fruct al sezonului, pepenele roşu ajută la combaterea presiunii a sîngelui şi la alte probleme cardiovasculare, avînd beneficii asupra sănătăţii inimii, iar pepenele galben reglează tiroida. De menţionat este faptul că pepenii, atît verzi cît şi galbeni au proprietăţi anticancerigene şi acţiune hidratantă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro