Vanda Vlasov, pe urmele tatălui său: cercetată de DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vanda Vlasov, pe urmele tatălui său: cercetată de DNA

Vanda Vlasov este urmărită penal pentru că a pus două angajate ale Curţii de Arbitraj Internaţional să îi dea adeverinţe, care nu au fost avizate şi de conducerea instituţiei, documente care au fost folosite de Mihail Vlasov în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, miercuri, că Vanda Vlasov, fost prim-vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, este urmărită penal pentru două fapte de instigare la fals intelectual.
Vanda Vlasov a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu ştie de ce a fost chemată de procurorii anticorupţie şi că în cazul ei nu s-a emis citaţie.

A acţionat prin interpuşi

Potrivit procurorilor, prin rechizitoriul din 7 aprilie, Mihail Vlasov a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă, reţinându-se că, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, la data de 13 martie 2014, a pretins unui om de afaceri, denunţător în cauză, suma de un milion de euro, din care a primit, prin intermediar, 200.000 de euro, la 18 martie. Mihail Vlasov i-ar fi spus omului de afaceri că are influenţă asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional - unde prim-vicepreşedinte era chiar fiica sa, Vanda Vlasov - şi poate interveni astfel încât aceştia să pronunţe o hotărâre arbitrală favorabilă acestuia.
În 12 mai, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a formulat o sesizare la Direcţia Naţională Anticorupţie prin care arăta că toate documentele care ar fi fost comunicate către DNA din 21 martie 2014 şi până în prezent, care poartă semnătura şi viza organelor de conducere actuale ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României, sunt emise fără a fi îndeplinite condiţiile legale de reprezentare.
"Această sesizare a fost făcută întrucât conducerea CCIR a fost în permanenţă informată de faptul că, prin interpuşi (rude ale fostului preşedinte Vlasov Mihail care au fost angajate la CCIR) se încearcă comunicarea unor documente care nu reprezintă realitatea şi implicit nici voinţa reală a conducerii actuale", arată procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Model de adeverinţă de la Vanda

Ca răspuns, Cassandra Chirilă, secretară în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a întocmit un înscris în care a precizat că Mihail Vlasov nu a făcut parte din nicio instanţă de arbitraj. O copie a acestui exemplar i-a fost remisă Vandei Vlasov, "fără a verifica în totalitate evidenţele electronice şi scriptice existente la nivelul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional şi fără a o prezenta conducătorului instituţiei spre verificare, avizare şi semnare". În plus, susţin procurorii, la momentul la care a depus cererea, Vanda Vlasov i-a înmânat secretarei Cassandra Chirilă şi un "model de adeverinţă".
Ulterior, acest înscris a fost depus, în procedura de cameră preliminară, la instanţa care judecă dosarul în care Mihail Vlasov a fost trimis în judecată, susţin anchetatorii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro