* la turneul internațional, care a avut loc în Bulgaria, au participat 12 echipe
După ce a devenit vicecampioană județeană la minifotbal, Valraz Brăila a participat, în perioada 2-5 iunie, la un turneu internațional în Bulgaria. La competiția care a avut loc în stațiunea Sunny Beach și la care au participat 12 formații, Valraz Brăila a obținut victorii pe linie: 5-1 cu La Squadra, 4-3 cu Metropolis, 5-2 cu Avira, 3-1 cu Portocala Hidraulică și 1-0 cu Royal Car Nord. În urma acestor succese, Valraz Brăila a fost desemnată de organizatori drept câștigătoarea competiției.
“Îi felicit pe jucătorii echipei Valraz, pentru rezultatul obținut. Prin performanța lor, au făcut cinste minifotbalului brăilean”, ne-a declarat Paul Stoian, organizatorul competițiilor de minifotbal din Brăila.
“Suntem vicecampionii Campionatului de Minifotbal Brăila, iar pentru anul viitor vom face câteva transfeturi și vom viza titlul. Ne dorim să participăm la competițiile naționale organizate de Federația Română de Minifotbal”, a punctat Radu Valy, președintele clubului Valraz Brăila.