Aşa cum era de aşteptat, Valeriu Partene a mai primit un mandat pe o perioadă de 4 ani la conducerea organizaţiei: "Este o onoare, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate, mai ales acum, în această perioadă tulbure. M-a bucurat nespus faptul că, pe lângă oficialităţile locale, conducători de instituţii care au răspuns invitaţiei de a participa la conferinţa judeţeană, a fost alături de noi conducerea Federaţiei «Spiru Haret», la care suntem afiliaţi, dar şi colegi din judeţele învecinate, precum şi oaspeţi de seamă din Republica Moldova. Este vorba despre Mihai Paladi, preşedintele Centrului teritorial Chişinău al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, care ne-a făcut o surpriză plăcută şi ne-a adus în dar o tapiserie cu chipul poetului Mihail Eminescu, realizată manual, pe care o vom păstra pentru a o expune la momentul în care vor fi terminate lucrările la sediul nostru", ne-a declarat Valeriu Partene.
De menţionat este că, alături de preşedintele organizaţiei sindicale "Corneliu Ghe. Caranica", au fost aleşi şi membrii comitetului de conducere al organizaţiei, însemnând un secretar şi 3 vicepreşedinţi, precum şi componenţa Consiliului Judeţean al sindicatului, format din 31 de persoane, inclusiv membrii comitetului de conducere.
Valeriu Partene este şi preşedintele Uniunii Judeţene Brăila a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - CNSRL Frăţia, precum şi liderul coordonator şi membru de drept în Comitetul Director al CNSLR Frăţia pentru Euroregiunea 2 Sud-Est, căreia îi sunt arondate judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa Buzău şi Vrancea.