De la începutul acestei săptămâni, pugiliştii de la centrul Olimpic Brăila se pregătesc sub bagheta antrenorului federal Valentin Vrânceanu, în vederea Campionatul Naţional de box pentru tineret, competiţia în urma căreia vor fi stabiliţi pugiliştii care vor reprezenta luna viitoare România la europenele de tineret. Printre sportivii care tind să ajungă la competiţia continentală sunt şi doi brăileni, Robert Jitaru şi Alex Bărbieru. Însă alături de aceşti sportivi se antrenează şi seniorii Marian Piţa şi Marian Vişan, doi pugilişti care speră să ajungă la Jocurile Olimpice de anul viitor.
"Dacă m-am ajngajat în faţa Comitetului Olimpic să dau o mână de ajutor boxerilor de la Brăila, trebuia să-mi respect promisiunea. De altfel, la Brăila lucrez cu mare plăcere alături de Perţea, Moise sau Dafinoiu. Boxul este un sport de mare tradiţie în acest oraş, iar din punctul meu de vedere Brăila merită să aibă un campion european de tineret şi mă refer la Robert Jitaru. Un sportiv care s-a maturizat şi care poate face pasul spre marea performanţă. Şi tot aici lucrez şi cu Popescu, de la Buzău, sportiv cu şanse reale de a prinde lotul, însă şanse ca să ajungă la europenele de tineret mai au Vulpe, Iulian Ivanov, dar repet, lotul se va forma după naţionalele de tineret din această lună", a declarat antrenorul federal Valentin Vrânceanu.