Vremea capricioasă din ultima perioada a dus la o creştere a cazurilor de infecţii acute respiratorii, cu peste 130 de cazuri faţă de săptămâna anterioară. Medicii de familie au luat în evidenţă mai multe cazuri de minori care au contactat diverse viroze respiratorii. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila, săptămâna trecută s-au înregistrat 512 infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 18 cazuri au necesitat internarea în spital. Comparativ cu săptămâna precedentă, s-a remarcat o creştere a numărului de îmbolnăviri, potrivit precizărilor făcure de dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al DSP Brăila. De asemenea, s-a înregistrat o creştere şi a numărului de pneumonii, în total fiind raportaţi 232 bolnavi, dintre care 56 au rămas sub tratament medical în spital. "Cele mai afectate grupe de vârste, atât în cazurile de IACRS, cât şi în cele de pneumonii, sunt între 2 şi 4 ani, 5 şi 14 ani, dar şi persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani", a precizat dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al DSP Brăila. Sursa citată a mai precizat că în perioada menţionată nu s-a înregistrat nicio suspiciune de gripă la nivelul judeţului Brăila.
La nivel naţional, numărul infecţiilor respiratorii acute înregistrate săptămâna trecută, respectiv 103.430, este cu 4,8% mai mare decât cel din săptămâna precedentă, potrivit datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Tot în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 20.088 de pneumonii. Numărul de cazuri compatibile cu gripa, înregistrate în aceeaşi perioadă, a fost de 156, mai mare decât cel înregistrat în săptămâna precedentă (145). În acest sezon rece, în România au fost diagnosticate până în prezent 74 de cazuri de gripă AH3, 17 de tip A şi un caz de gripă B.