Val de frig polar în Statele Unite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Val de frig polar în Statele Unite

Un val de frig a cuprins jumătatea de nord a Statelor Unite, unde mercurul în termometre a scăzut până la minus 25 de grade Celsius. Au avut loc zeci de accidente rutiere din cauza poleiului, soldate cu cel puţin trei morţi. Iar veştile pentru americani nu sunt bune deloc: gerul se va înăspri, iar în zona Marilor Lacuri sunt aşteptate chiar şi minus 40 de grade Celsius.

 

Idaho, Wyoming, Colorado, Kansas, Missouri, Illinois şi Michigan sunt doar câteva dintre statele americane afectate de valul de aer polar. În unele zone, temperatura a scăzut şi la minus 25 de grade Celsius.

-În acest moment, cred că am pe mine cinci sau şase straturi de haine, două perechi de pantaloni dintre care unii termo. Câinele are două straturi pe el. Este periculos, temperatura aceasta este periculoasă.

În aceste condiţii, autorităţile au sporit numărul de adăposturi unde oamenii străzii primesc o masă caldă şi un loc de dormit departe de gerul de afară.

Phill Kwiatkowski, directorul unui adăpost: „Când vremea devin atât de rece, vin mult mai mulţi oameni, pentru că pe stradă este viaţa sau moartea. Vremea rece poate fi un inconvenient pentru noi, dar pentru oamenii străzii este o problemă de viaţă şi de moarte.”

S-au înregistrat zeci de accidente rutiere din cauza poleiului, în unele dintre ele fiind vorba despre coliziuni în lanţ. Un astfel de accident a avut loc în Baltimore, în urma căruia doi oameni au murit şi alţi 15 au fost răniţi. Printre autovehiculele implicate s-a aflat şi o cisternă cu benzină care a derapat, apoi s-a răsturnat şi a luat foc.

În Michigan, vremea a fost atât de rece încât apa adusă de valuri a îngheţat şi a acoperit în întregime un far şi un ponton. Iar veştile pentru americani nu sunt bune, pentru că temperaturile vor continua să scadă până la jumătatea acestei săptămâni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro