"Listele nu le-am făcut. Aştept să se întâmple ceea ce este de întâmplat. (...) Nu este greu de stabilit listele, dar avem un proiect de listă cu cei care vor să candideze. (...) Eu voi fi cap de listă", a explicat, într-o conferinţă de presă, C.V.Tudor.
Liderul PRM a sugerat că nu se grăbeşte să anunţe lista candidaţilor PRM pentru europarlamentare, pentru că se află doar la începutul lunii martie şi pentru că "pluteşte ceva în aer".
Pe de altă parte, Vadim Tudor a spus că ar putea să nu mai candideze la europarlamentare nici el şi nici partidul şi să boicoteze alegerile pentru PE, aşa cum au boicotat alegerile pentru Primăria Clujului, în cazul în care ar avea semnale de fraudare a alegerilor europarlamentare.
"Nu voi participa nici eu şi nici partidul, în cazul în care organizează ăştia alegerile", a explicat C.V.Tudor, fără să facă alte precizări