Oamenii de ştiinţă au luat cu asalt plictiseala. Au reuşit să actualizeze definiţia conceptului de plictiseală. Noi concepte - atenţia şi conştientizarea - se consideră că joacă un rol deosebit de important în procesul plictiselii.
Astfel, orientarea atenţiei către stările interne şi satisfacerea acestora este cheia către alungarea stării de plictiseală şi reechilibrarea stării noastre de spirit. Plictiseala este de fapt o dorinţă de a acţiona sau de a realiza ceva anume, fără ca individul să cunoască sigur ceea ce caută, aşteptând de la lumea din jurul său ajutor în rezolvarea acestei probleme sau doar aşteptând să treacă.
Studiul condus de cercetătorul John Eastwood în cadrul Universităţii York din Ontario, Canada, defineşte plictiseala drept „o stare aversivă de dorinţă, dar imposibilitatea de angajare în activităţi satisfăcătoare", lucru care izvorăşte din atenţia acordată eşecurilor anterioare, captivate în reţelele neuronale ale creierului.
Există o serie de explicaţii pentru plictiseala noastră. Acest lucru, de fapt, este o parte a problemei - suntem suprastimulaţi şi asaltaţi cu o varietate de informaţii. Cu cât suntem afectaţi de distractori, cu atât mai mult vom avea nevoie de divertisment, în scopul de a ne simţi satisfăcuţi. Stimulii care ne suprasolicită şi au drept consecinţă pierderea atenţiei şi concentrării, conduc, în final, spre o stare acută de plictiseală.
Facerea de bine creează dependență?
Conform Dr. Irving Biederman, un neurocercetător al Universităţii din California, realizarea sarcinilor care ne aduc plăcere eliberează opioide la nivelul creierului, ceea ce are acelaşi efect precum drogurile - o stare de euforie. Cu toate acestea, în momentul în care sarcina respectivă este realizată pe termen îndelungat sau de mai multe ori, neurotransmiţătorii pasează sarcina de la unul la altul, secreţia de opioide nemaiavând loc, motiv pentru care, se instaurează ceea ce noi numim plictiseală. Noua revizuire sugerează faptul că ne plictisim atunci când avem dificultăţi în a acorda atenţie informaţiilor interne, cum ar fi gândurile sau sentimentele, sau stimulilor externi necesari pentru a lua parte la o activitate satisfăcătoare.
De asemenea, noile cercetări concluzionează faptul că plictiseala se manifestă prin conştientizarea faptului că avem dificultăţi în acordarea atenţiei şi blamarea mediului înconjurător pentru starea noastră („Această sarcină este plictisitoare" sau „Nu este nimic de făcut"). Plictiseala este o stare normală de spirit, care intervine ca urmare a unor procese fiziologice care se petrec la nivelul fiecărui individ. Ceea ce este foarte important de ştiut este faptul că e foarte bine să facem orice fel de activitate, care ne poate scoate din rutină.
