Văduva lui Tito rupe tăcerea şi îşi povesteşte viaţa de după moartea soţului său | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Văduva lui Tito rupe tăcerea şi îşi povesteşte viaţa de după moartea soţului său


Într-un interviu acordat cotidianul Politika, publicat duminică şi prezentat de ziar drept o premieră după decesul lui Tito, în 1980, Jovanka Broz, în vârstă de 84 de ani, povesteşte cum viaţa sa s-a schimbat complet după moartea soţului ei.
"Imediat după moartea lui Tito, m-au aruncat afară din (fosta reşedinţă a lui Tito - n.red.), ca pe o valiză, în cămaşă de noapte, fără nimic, fără dreptul de a lua nici măcar o fotografie cu noi doi, o scrisoare, o carte, haine", povesteşte Broz.
"Împotriva voinţei mele m-au însoţit într-o locuinţă, unde am fost asigurată atunci că voi sta temporar. Dar locuiesc în continuare acolo, aproape trei decenii mai târziu", a adăugat ea.
După moartea soţului său, în 4 mai 1980, Jovanka Broz trăieşte în izolare, cu venituri mici, evitând contactul cu presa. Ea a fost informată, la doi ani după moartea soţului său, care a condus Iugoslavia de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial până la moarte, că nu poate primi pensie că nu are acte de identitate şi pentru că Tito "nu primea salariu".
"Este adevărat că primesc un oarecare ajutor", a spus ea. "(Însă - n.red.) în calitate de soţie a unui preşedinte de stat, în calitate de veteran (al celui de al Doilea Război Mondial) şi ca orice alt cetăţean, am dreptul la o pensie şi o locuinţă adecvate", a subliniat fosta Primă Doamnă.
Jovanka Broz nu s-a pronunţat în interviu în legătură cu aspectul politic al anilor în care soţul său s-a aflat la putere şi nici în legătură cu politica actuală. "De ani de zile o campanie groaznică este purtată împotriva lui Tito, de ani de zile se încearcă alimentarea pasiunilor, în loc de calmarea lor", s-a limitat ea să spună.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro