Văcar călcat de tren | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Văcar călcat de tren

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost călcat de tren, în zona FNC, între Şoseaua Baldovineşti şi Calea Galaţi. Vasile Ciobanu, originar din Berteştii de Jos, se afla cu vacile pe câmp, în apropierea căii ferate. La un moment dat, bărbatul ar fi vrut să traverseze linia ferată, însă nu a observat trenul interregio ce se îndrepta cu repeziciune spre el. Văcarul a sfârşit sub roţile trenului. Tragedia s-a întâmplat sâmbătă după amiază, în jurul orei 17.30.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au fost cei care au efectuat cercetare la faţa locului. Trupul victimei a ajuns la Morgă, pentru ca medicii legişti să efectueze necropsia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro